MyWIZ, secretul contabililor de succes
MFP a creat cadrul legal pentru înființarea de fonduri suverane de dezvoltare și investiții

MFP a creat cadrul legal pentru înființarea de fonduri suverane de dezvoltare și investiții

Numărul 45, 20-26 nov. 2018  »  Curier legislativ

Executivul a aprobat Ordonanța de urgentă (OUG) inițiată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) prin care se creează cadrul legal general pentru înființarea de fonduri suverane de dezvoltare și investiții.

Proiectul de act normativ reglementează scopul fondurilor suverane de dezvoltare și investiții - dezvoltarea și finanțarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singure sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit. De asemenea, actul normativ stabilește forma legală a acestora – persoane juridice române ale căror condiții de organizare și funcționare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și care se înființează și funcționează ca societăți pe acțiuni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale acestei OUG, precum și a actelor constitutive ale Fondurilor.

În ceea ce privește capitalul social, MFP precizează că statul poate aporta bunuri mobile și imobile, inclusiv numerar, la capitalul social al fiecărui Fond. „Bunurile mobile și imobile aportate de statul român la capitalul social inițial trec din domeniul privat al statului în proprietatea fiecărui Fond la data înmatriculării la Registrul Comerțului. Încadrarea societăților, ale căror acțiuni urmează să facă parte din capitalul social al fiecărui Fond, în categoria societăților de interes strategic se efectuează prin hotărârea Guvernului, pe baza propunerilor transmise de autoritățile publice tutelare”, subliniază MFP, în comunicat.

Inițiatorii actului normativ menționează că strategia investițională a fiecărui fond se elaborează de Directorat, se avizează de Consiliul de Supraveghere și se aprobă de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), în baza unor linii directoare aprobate în prealabil prin hotărâre a Guvernului.

Fondurile sunt administrate în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere și un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnați de AGA pe cinci ani cu drept de reînnoire și în conformitate cu criteriile stabilite în OUG nr. 109/2011 privind guvernantă corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare.

Prin activitatea Fondului vor fi susținute:

  • finanțări ale întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării, indirect, prin fonduri dedicate, indiferent de structura acționariatului, dacă și numai dacă aceste întreprinderi sunt relevante pentru un anumit sector economic/industrial;
  • finanțări ale companiilor românești de importanță strategică (dezvoltarea sectoarelor-cheie, în care companiile românești au șansa de a obține un avantaj competitiv la nivel global);
  • investiții în industrie;
  • investiții în proiecte de infrastructură;
  • finanțări ale start-up-urilor și ale întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare;
  • crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar geografic în zonele cu dezvoltare mai puțin avansată și prioritar economic în sectoarele cu potențial ridicat de creștere economică;
  • stimulări ale inovației și ale noilor tehnologii;
  • dezvoltarea capitalului uman și social pe termen lung;
  • creșterea competitivității economiei românești;
  • urmărirea strategiei energetice;
  • piețele de capital.

Reprezentanții MFP precizează că, prin înființarea fondurilor suverane de dezvoltare și investiții, se are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare (intermediere financiară) în acțiuni/participații în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din România, care, pe de-o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real și proiecte profitabile.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.