MyWIZ - Business în cloud
Banul public, în prima linie a relansării economiei

Banul public, în prima linie a relansării economiei

Numărul 5, 9-15 feb. 2021  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Interesul public, atât la nivel individual, cât și la scara colectivităților, începând cu firmele și încheind cu economia națională în ansamblu, este concentrat în aceste zile pe tema bugetului general consolidat, sub semnul legăturii indisolubile dintre anul precedent și cel în curs. Nu este un secret pentru nimeni că ne aflăm într-o situație excepțională, determinată de prelungirea pandemiei COVID-19, cu tot ceea ce implică această dramatică și chiar tragică realitate în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, cea din prezent și cea de perspectivă, mai apropiată sau mai îndepărtată.

În acest context, este de subliniat că profesioniștii contabili știu prea bine care sunt implicațiile și complicațiile procesului de întocmire a unui buget. De altfel, datele pe care le furnizează constituie substanța conturilor naționale care reflectă evoluția fluxurilor economice prin cuantificarea acestora cu ajutorul unor indicatori fundamentali, 18 la număr, centrați pe produsul intern brut (PIB).

La oricare dintre respectivele conturi vom face trimitere, fie că sunt cele de producție, de distribuție, de alocare a resurselor, fie că privesc activele ori patrimoniul, va fi evidentă conexiunea cu prevederile bugetului general consolidat al statului.

Premisele soluțiilor pentru anul 2021 sunt cunoscute în urma publicării comunicatului oficial privind execuția bugetară din 2020. Ne confruntăm cu un deficit de aproape 102 miliarde de lei, respectiv 9,8% din PIB, cu mult peste ceea ce se prognozase chiar la ultima rectificare bugetară din 2020. Comunicatul Ministerului Finanțelor este pe deplin lămuritor în privința „mișcării” veniturilor și cheltuielilor, așa că nu are rost să le repetăm. De asemenea, este cunoscută proiecția Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză pentru anul 2021. Datele publicate despre proiectele de buget elaborate de guvern sunt, la rândul lor, cunoscute. Dezbaterile publice iau în considerare acest cumul de informații, astfel încât există un teren solid pentru analize aprofundate, eliberate de orice fel de partizanate.

Nu e cazul să „inventariem” polemicile în curs. Mult mai important este să identificăm zonele consensuale. Când procedăm astfel, ne apare, în prim-plan, necesitatea imperioasă a sporirii veniturilor bugetare și utilizării la maximum posibil, în același scop, a fondurilor europene nerambursabile. Întrucât nu se preconizează majorarea unor impozite și taxe, sporirea veniturilor este condiționată mai ales de rapida și cât mai cuprinzătoarea creștere a volumului și eficienței activităților economico-sociale. Nu încape îndoială că acest deziderat este condiționat de evoluția (sperăm de involuția) pandemiei, dar și de modul în care se efectuează colectările. Totodată, potrivit evaluărilor competente, evaziunea fiscală este încă destul de mare, ceea ce afectează considerabil echilibrul bugetar.

Atingerea unui nivel al deficitului bugetar de aproximativ 7%, așa cum se anticipează oficial, presupune reducerea cheltuielilor cu nu mai puțin de 24 de miliarde de lei, comparativ cu anul precedent. De unde și cum să se „taie”? În niciun caz din alocările pentru sănătate, pentru educație și pentru investiții publice, domenii de care depinde esențial relansarea economiei, cu toate efectele pozitive care ar decurge de aici pe plan social. Aceasta este opinia dominantă pe care o supunem atenției cititorilor. Deciziile aparțin factorilor constituționali cunoscuți.

Prin urmare, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli se impune a se adopta soluții coerente, concordante, dictate nu numai de legile universal valabile pentru ieșirea din crize, ci și specificul situației în care ne aflăm, în plină pandemie, al cărei final este condiționat, în mare măsură, de politica bugetară. Avem de-a face cu un proces de optimizare a opțiunilor, cum n-a mai fost până în prezent. De aceea, este extrem de important să se găsească un număr mai mare de zone consensuale, condiție fundamentală pentru adoptarea unui buget general consolidat care să fie realmente un factor propulsor al relansării economice și sociale a țării. Practic, tocmai acesta este un obiectiv fundamental al unui adevărat proiect de țară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.