Hanga (BVB): Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiții generează nevoia oamenilor de a se educa
Telex » Știri 19 noiembrie 2021
Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiții generează nevoia oamenilor de a se educa, de a învăța cum să-și utilizeze mai bine resursele, a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București (BVB), la cea de-a VII-a ediție a Conferinței Internaționale ISF „Calitatea în serviciile financiare. Cum putem avea consumatori mai informați?”. „Vorbea Horia Braun de la Erste Asset Management despre acumularea financiară scăzută din România și personal cred că de acolo pleacă totul. Adică noi suntem într-o piață în care tradițional nu au existat foarte multe resurse acumulate. Ceea ce vedem că se întâmplă acum este o schimbare semnificativă de trend din punctul acesta de vedere și cel mai bun indicator este ceea ce se întâmplă în zona bancară. Dacă ne uităm la zona bancară și dacă ne uităm la nivelul depozitelor persoanelor fizice în sectorul bancar o să vedem că acestea au ajuns la un nivel record, 274 de miliarde de lei, cred, depozite persoane fizice la sfârșitul lunii trecute. Dacă ne uităm la ultimii 6-7 ani, o să vedem rate de creștere de peste 10% de regulă în fiecare an, din punct de vedere al depozitelor bancare. Deci, practic, în societatea românească se acumulează resurse, se acumulează depozite și Banca Națională vede foarte bine aceasta. În paralel, ce se întâmplă? Am văzut o scădere a nivelului dobânzilor. Dacă acum 10 ani dobânda de intervenție a Băncii Naționale era aproximativ 8 procente, acum suntem sub 2 procente. Sigur, s-ar putea să mai vedem creșteri, însă cifrele rămân incomparabile. Adică vorbim despre un nivel mult mai mare de resurse disponibile și vorbim despre dobânzi mult mai scăzute pentru aceste depozite”, a afirmat Radu Hanga.
În acest context, potrivit președintelui BVB, se observă o creștere a industriei de asset management, în principal în zona fondurilor de pensii, fiind acumulate pe piața locală 16,6 miliarde de euro, dintre care peste 20% sunt alocate către investiții în piața de capital. O mare parte din acești bani ajung și finanțează companiile listate la bursă.
„Practic, această cerere a ajutat foarte mult piața. Dacă ne uităm la performanța pieței de capital, o să vedem plus 230% din 2012 până acum, cea mai bună performanță din Uniunea Europeană. Deci, o piață în care s-au acumulat resurse, în care acumularea aceasta de resurse s-a reflectat în creșterea valorii companiilor și această creștere a valorii companiilor, a evaluării, a determinat și determină creșterea interesului pentru Bursă. Și aici cred că ajungem într-adevăr la subiectul educație financiară și la ceea ce ne dorim cu toții să facem. O piață în care se acumulează resurse, o piață în care oamenii încep să aibă bani și încep să caute alternative pentru investiții, pentru utilizarea mai bună a banilor lor. Este o piață în care oamenii au nevoie să învețe, să se dezvolte. Și aici este vorba, cred eu, apropo de a fi mai prietenoși noi cu noi, de a ne recalibra modul în care ne uităm la procesul acesta de educație. Adică întrebarea e: procesul acesta de educație este un proces care începe într-un punct, în punctul A, și se termină în punctul B, după care piața merge mai departe, însă educația se oprește sau este un proces continuu? Putem să împărțim lumea între educați și needucați? Eu cred că noi toți suntem de acord că nu este cazul. Noi toți suntem educați în anumite domenii, suntem mai puțin educați în alte domenii și toți încercăm să ne dezvoltăm. Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiții generează până la urmă și nevoia ecosistemului, generează nevoia oamenilor de se educa, de a învăța cum să-și utilizeze mai bine resursele, dacă vorbim despre investitori și dacă ne ducem către companii, companiile la rândul lor învață cum pot mai bine să acceseze resursele care încep să fie mai abundente și pe piața locală”, a afirmat Radu Hanga.
El a precizat că educația se împarte în două arii mari: cea a dezvoltării companiilor, pentru învăța să acceseze resursele disponibile, și aria dezoltării personale a investitorilor, pentru a învăța să-și valorifice mai bine resursele.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice