În luna iunie 2015, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Jacob J. Lew, a fost criticat pentru declarația potrivit căreia este timpul ca o femeie să apară pe bancnota de 10 dolari care îl înfățișează în prezent pe Alexander Hamilton, influentul părinte fondator ce și-a recâștigat din popularitate datorită succesului pe care l-a avut pe Broadway musicalul Hamilton. În aprilie 2016, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat că Harriet Tubman îl va înlocui pe Andrew Jackson pe noua bancnotă de 20 de dolari. Anunțul a venit după ce Departamentul Trezoreriei a primit o notificare privind comentariile publice care au urmat unei campanii intitulate Femei pe 20, care cerea ca o reputată femeie americană să apară pe bancnotele americane.

„Decizia secretarului Lew de a o alege pe Harriet Tubman, sclavă eliberată și luptătoare pentru libertate, pentru a fi reprezentată într-o zi pe hârtia de 20 de dolari este una impresionantă, dat fiind faptul că a fost alegerea a mai mult de jumătate de milion de votanți în sondajul nostru din primăvara trecută”, au declarat pe website-ul womenon20s.org inițiatorii campaniei Femei pe 20. „Nu doar că și-a devotat întreaga viață egalității între rase, ci și a luptat pentru drepturile femeilor alături de conducătoarele sufragete ale națiunii.” Decizia de a-l înlocui pe Jackson, un stăpân de sclavi care a avut un rol în alungarea nativilor americani de pe pământurile lor, cu Harriet Tubman, o fostă sclavă, a fost foarte apreciată.

Harriet Tubman s-a născut din părinți sclavi în Dorchester County, Maryland, sub numele de Araminta Ross. Mama sa, Harriet „Rit” Green, a fost sclava lui Mary Pattison Brodess. Tatăl ei, Ben Ross, era sclavul lui Anthony Thompson care, în cele din urmă, s-a însurat cu Mary Brodess. Araminta sau „Minty” era unul dintre cei nouă copii ai lui Ben și Harriet, născuți între 1808 și 1832. Deși anul nașterii Aramintei nu se cunoaște cu exactitate, se presupune că ar fi undeva între 1820 și 1825. Viața de copil a lui Minty a fost plină de greutăți. Fiul lui Mary Brodess, Edward, le-a vândut pe trei dintre surorile ei unor plantații îndepărtate. Când un vânzător de sclavi a abordat-o pe Mary pentru cumpărarea lui Moses, fiul cel mic al Ritei, aceasta din urmă s-a opus cu succes, oferind un exemplu pentru fiica ei.

Violența fizică făcea parte din viața zilnică a lui Harriet și a familiei sale. Abuzurile violente la care a fost supusă i-au provocat răni fizice permanente. Mai târziu, Harriet și-a amintit o anumită zi când a fost biciuită de cinci ori înainte de micul dejun. A purtat cicatricile o viață întreagă. Cele mai severe răni le-a primit în adolescență. Trimisă după provizii, a întâlnit un sclav care părăsise plantația fără permisiune. Supraveghetorul bărbatului i-a cerut lui Harriet să-l ajute să-l rețină pe fugar. Când Harriet a refuzat, supraveghetorul a aruncat cu o greutate de un kilogram și a lovit-o în cap. Tubman a suferit convulsii, groaznice dureri de cap și episoade narcoleptice pentru tot restul vieții ei. De asemenea, a experimentat și stări intense de vis pe care aceasta le-a catalogat ca fiind experiențe religioase.

Delimitarea între libertate și sclavie era pentru familia lui Harriet nesesizabilă. Tatăl lui Harriet, Ben, a fost eliberat din sclavie la vârsta de 45 de ani, așa cum era menționat în testamentul fostului proprietar. Ben n-a avut încotro și a trebuit să muncească în continuare pentru foștii săi stăpâni. Cu toate că existau astfel de stipulări și pentru Rit și copiii ei, cei care dețineau familia au decis să nu-i elibereze. Cu tot statutul lui de om liber, Ben nu avea nicio influență în a le schimba decizia. Când Harriet a ajuns la maturitate, jumătate dintre afroamericanii de pe țărmul estic al Marylandului erau liberi. Nu era ceva neobișnuit pentru o familie să fie formată din oameni liberi și sclavi, așa cum era cazul familiei lui Harriet.

În 1844, Harriet s-a măritat cu un negru liber, John Tubman. Puține lucruri se cunosc despre John Tubman sau căsătoria sa cu Harriet. Orice copii ar fi avut, aceștia ar fi fost considerați sclavi, așa cum stipula statutul mamei. Araminta și-a schimbat numele în Harriet în preajma căsătoriei ei, posibil pentru a-și onora mama. Harriet Tubman a scăpat de sclavie în 1849, fugind în Philadelphia. Tubman a decis să scape după ce stăpânul ei a murit în urma unei boli, în 1849. S-a temut că familia ei va fi separată, dar și pentru soarta ei, ca sclavă bolnavă și cu o valoare economică mică. Inițial a părăsit Marylandul cu cei doi frați ai săi, Ben și Henry, la 17 septembrie 1849. O notiță publicată la vremea respectivă menționa oferirea unei recompense de 300 de dolari pentru recuperarea Aramintei, a lui Henry și a lui Ben. Odată plecați, frații ei s-au răzgândit și s-au întors pe plantație, dar Harriet nu plănuia să rămână încătușată. Văzându-și frații în siguranță acasă, a plecat din nou, singură, spre Pennsylvania. Tubman a folosit rețeaua cunoscută sub numele de Trenul Subteran pentru a călători 145 de kilometri până în Philadelphia. A intrat în statul liber Pennsylvania cu un sentiment de ușurare și adorație.

În loc să rămână în siguranța din Nord, Tubman și-a făcut o misiune din salvarea familiei ei și a altora aflați în sclavie. În decembrie 1850, Tubman a primit un avertisment referitor la nepoata ei, Kessiah: aceasta urma să fie vândută, împreună cu cei doi copii ai ei. Soțul lui Kessiah, un negru liber, John Bowley, a câștigat banii de răscumpărare pentru soția lui în Baltimore. Harriet a ajutat întreaga familie să călătorească spre Philadelphia. Aceasta avea să fie una dintre multele călătorii pe care Tubman avea să le facă, câștigându-și porecla de „Moise”. Cu timpul, a reușit să-și ducă părinții, câțiva frați și aproximativ 60 de indivizi spre libertate. Un membru al familiei care a refuzat călătoria a fost chiar soțul ei, John, care a preferat să rămână în Maryland împreună cu noua sa soție.

Dinamica scăpării din sclavie s-a schimbat în 1850, odată cu adoptarea Legii sclavilor fugari. Această lege stipula că sclavii evadați puteau fi capturați în Nord și întorși în sclavie, conducând la răpiri de sclavi și negri liberi care trăiau în statele libere. Organele abilitate să aplice legea din Nord au fost constrânse să ajute la capturarea sclavilor, împotriva principiilor personale. Ca răspuns la lege, Tubman a schimbat ruta Trenului Subteran către Canada, care interzicea total sclavia. În decembrie 1858, Tubman a ghidat 11 fugari către nord. Există dovezi care sugerează că grupul s-a oprit la casa aboliționistului și fostului sclav Frederick Douglass.

În aprilie 1858, Tubman l-a cunoscut pe aboliționistul John Brown, care milita pentru folosirea violenței pentru a distruge instituția sclaviei. Tubman împărtășea obiectivele lui Brown și îi tolera metodele. Aceasta susținea că a avut o viziune profetică cu Brown înainte să-l întâlnească. Când Brown a început să recruteze suporteri pentru un atac asupra stăpânilor de sclavi la Bâlciul Harper, a apelat la ajutorul „Generalului Tubman”. După execuția lui Brown, Tubman l-a apreciat ca un martir.

Harriet Tubman a rămas activă pe durata Războiului de Secesiune. Lucrând pentru Armata Unionistă ca bucătar și soră medicală, Tubman a devenit rapid o cercetașă înarmată și spion. A fost prima femeie care a condus o expediție armată. A condus raidul de la râul Combahee, care a eliberat mai mult de 700 de sclavi din Carolina de Sud. În timpul Războiului Civil, Harriet Tubman s-a oferit voluntar pentru a fi spion pentru unioniști și a ajutat cu succes Uniunea în eforturile de a câștiga războiul.

La începutul lui 1859, senatorul aboliționist William H. Seward i-a vândut lui Tubman o mică bucată de pământ la marginea orașului Auburn, New York. Pământul din Auburn a devenit un colț de rai pentru familia ei și prieteni. Tubman și-a petrecut anii ce au urmat războiului pe proprietate, având grijă de familie, dar și de alte persoane pe care le găzduia. În 1869 s-a măritat cu veteranul Nelson Davis. În 1874, Harriet și Nelson au adoptat o fetiță, Gertie.

Cu toată reputația ei, niciodată nu a fost stabilă financiar. Prietenii lui Tubman și susținătorii săi au strâns unele fonduri pentru a o susține. O admiratoare, Sarah H. Bradford, a scris o biografie intitulată Scene din viața lui Harriet Tubman, cu acordul acesteia și al familiei ei. Harriet a continuat să se ofere voluntar în ciuda problemelor ei economice. În 1903 a donat o parcelă din pământul ei pentru Biserica Episcopală Metodistă Africană din Auburn. Casa „Harriet Tubman” pentru Vârstnici s-a deschis în acel loc în 1908.

Înaintând în vârstă, Harriet a început să sufere dureri mai mari de cap, acolo unde fusese rănită în anii tinereții. A suferit o intervenție chirurgicală pe creier pentru a-i ameliora situația. A fost, în cele din urmă, internată în azilul care îi poartă numele. Înconjurată de prieteni și membri ai familiei, a murit de pneumonie în 1913.

Harriet Tubman, foarte cunoscută și respectată în timpul vieții, a devenit un simbol american în anii de după moartea sa. Un studiu făcut la sfârșitul secolului al XX-lea a nominalizat-o printre cei mai cunoscuți civili din istoria americană de dinainte de Războiul de Secesiune, pe locul trei după Betsy Ross și Paul Revere. Ea continuă să inspire generații de americani să lupte pentru drepturi civile prin acțiunile îndrăznețe și curajul său.

La moartea sa, Harriet Tubman a fost îngropată cu onoruri militare în Cimitirul Fort Hill din Auburn. Orașul i-a celebrat viața cu o placă comemorativă pusă pe clădirea tribunalului. Tubman a fost celebrată în multe alte feluri de națiune în secolul al XX-lea. Zeci de școli au fost numite în onoarea ei, iar casa din Auburn și Muzeul „Harriet Tubman” din Cambridge servesc ca monumente dedicate vieții ei.

Autoarea este
istoric și producător al emisiunii
PE AXA TIMPULUI la RADIO LIGHT.