Hidroelectrica atenționează în legătură cu existența unor potențiale tentative de fraudare a micilor investitori în mediul online

Hidroelectrica atenționează în legătură cu existența unor potențiale tentative de fraudare a micilor investitori în mediul online

Telex » Știri 6 octombrie 2023  

Hidroelectrica atrage atenția publicului cu privire la existența unor potențiale tentative de fraudare a micilor investitori în mediul online, aceste încercări de fraudă bazându-se pe promisiuni exagerate de câștiguri rezultate din tranzacționarea acțiunilor companiei pe diverse platforme. "Aceste site-uri conțin informații false de susținere și certificare atribuite în mod incorect Hidroelectrica sau autorităților. De asemenea, site-urile web implicate în aceste acțiuni utilizează fără permisiune imaginea Hidroelectrica, a reprezentanților săi sau a unor persoane publice, și creează simulări ale paginii oficiale a companiei", se menționează într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Reprezentanții Hidroelectrica recomandă utilizatorilor, pentru a evita să cadă victimă unor astfel de tentative de fraudă, să verifice site-ul oficial, compania operând un singur site oficial, și anume www.hidroelectrica.ro.

"Toate informațiile oficiale, comunicatele de presă și actualizările privind acțiunile societății pot fi găsite pe acest site. Nu luați în considerare surse neoficiale", atenționează reprezentanții companiei.

Aceștia subliniază că reprezentanții societății nu au încurajat și nu încurajează prin declarații publice utilizarea uneia sau a altei platforme de tranzacționare.

"Nu vă lăsați influențați de citate sau declarații atribuite acestora în mod neadevărat", punctează aceștia.

De asemenea, ei recomandă ca, înainte de a lua o decizie cu privire la investițiile în acțiuni Hidroelectrica, să fie consultate documente oficiale de informare, ca de exemplu Ghidul de a deveni investitor la Bursa de Valori București, disponibil pe pagina de internet a BVB.

O altă recomandare este aceea de prudență în decizii: dacă posibilele câștiguri promise de reclamele apărute online par nejustificat de avantajoase, este foarte posibil să fie vorba despre o tentativă de fraudă.

"Atenție la apeluri și e-mailuri suspecte: dacă primiți apeluri telefonice sau e-mailuri pe care le considerați suspecte, nu răspundeți solicitărilor de a investi și evitați să faceți clic pe link-uri sau să deschideți fișiere atașate; Protejați informațiile personale: nu transferați niciodată bani fără a ști cine îi va primi, și nu dezvăluiți informații precum numărul contului bancar, datele de pe actul de identitate sau orice alte date personale către surse necunoscute; Raportați tentativele de fraudă: Dacă vă confruntați cu tentative de fraudă sau activități suspecte, vă îndemnăm să raportați imediat aceste situații autorităților competente și poliției. Hidroelectrica ia măsuri pentru a proteja interesele investitorilor și publicului larg și colaborează cu autoritățile pentru investigarea și contracararea oricăror acțiuni ilegale care afectează numele și imaginea companiei. Siguranța și securitatea investitorilor și a partenerilor noștri sunt prioritare pentru noi", mai recomandă reprezentanții Hidroelectrica.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.