Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Horia Grigorescu (Poşta Română): Încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi să venim cu pensia cât mai repede la uşa fiecăruia

Horia Grigorescu (Poșta Română): Încercăm să facem o surpriză pensionarilor și să venim cu pensia cât mai repede la ușa fiecăruia

Telex » Știri 30 martie 2020  

Poşta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale, a declarat, la un post de televiziune, directorul companiei, Horia Grigorescu, citat de Agerpres. „Nu doar că ajung toate pensiile la timp, dar ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”, a afirmat Horia Grigorescu.

El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor şi să păstreze distanţa de 1,5 – 2 metri faţă de factorul poştal. „Ca măsuri particulare, în acest moment, avem toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv. Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii şi se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze, de 1,5 – 2 metri, şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a explicat Horia Grigorescu.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.