Horia Gustă (AAF): Industria fondurilor de investiții administrează active reprezentând aproximativ 5% din PIB
Telex » Știri 29 septembrie 2021
Industria fondurilor de investiții are 100.000 de investitori noi față de anul trecut și administrează active de aproape 50 de miliarde lei, care înseamnă aproximativ 5% din PIB-ul României, a declarat președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), Horia Gustă, citat de Agerpres. „Industria astăzi a ajuns la cifre istorice din punct de vedere al numărului de investitori, care sunt investitori în fonduri. Acesta este un efort realizat de toți colegii mei din industrie și de asociație, un efort de transmitere în detaliu, pe mai multe canale media și, în principal, pe canalele media nefinanciare, tocmai pentru a ne duce în zona în care această informație nu ajunge. Suntem la 515.000 de investitori în total industrie fonduri deschise de investiții și fonduri închise de investiții. Sunt 122 de fonduri și, poate și mai important, suntem la aproape 50 de miliarde de lei «under management», asta înseamnă aproximativ 5% din PIB-ul României. Sub noi, astăzi, este doar Bulgaria. Dacă ne uităm la numărul de fonduri, suntem cu 122 de fonduri undeva destul de în urma Europei, ca să nu spunem la coada Europei. Avem multe lucruri de făcut și sunt convins că se pot face. Față de anul trecut avem 100.000 de investitori noi în fonduri de investiții”, a afirmat Horia Gustă, la Summitului Administratorilor de Fonduri din România. Potrivit acestuia, Austria are 1.957 de fonduri și active de 221 de miliarde euro (59% din PIB), iar Franța are 10.776 de fonduri și active de 2.167 miliarde euro (95% din PIB).
„Proiectul pe care asociația l-a demarat, «Economisește inteligent», este un proiect de educație financiară pe care am încercat să îl ducem într-o zonă media non-financiară pentru că zona financiară cunoaște foarte bine aceste produse. Avem de lucrat la o zonă financiar-fiscală și aici pot să vă spun că se lucrează împreună cu Bursa de Valori și cu Asociația brokerilor la calcule pentru a pune pe masa unei inițiative parlamentare a domnului Sebastian Burduja, un proiect cu cifre concrete, un proiect care să simplifice birocrația determinată de depunerea declarației unice, care înseamnă crearea unui spațiu virtual înainte, dar și o scădere a impozitului de la 10% ori pe tranșe, în funcție de dețineri mai mici sau mai mari de un an ori cu o singură cotă de 1%. Aici calculele ne vor arăta în perioada următoare care este cea mai bună variantă”, a adăugat președintele Asociației Administratorilor de Fonduri.
Potrivit acestuia, măsuri financiar-fiscale sunt de luat în calcul în perioada următoare pentru creșterea industriei fondurilor și „alinierea ei oarecum cu principalele țări din Europa”.
„Pe de altă parte, mai lucrăm împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară la ceea ce înseamnă standardizarea documentelor fondurilor deschise de investiții pentru că astăzi documentele trebuie să se alinieze legislației europene, dar și legislației românești, lucru care nu este facil. Este un lucru destul de complicat. Documentele fondurilor de investiții au devenit destul de largi, sunt destul de greu de lucrat și de modificat și atunci termenele de autorizare a fondurilor noi sunt destul de lungi și termele de autorizare a modificărilor sunt de asemenea destul de lungi”, a subliniat Horia Gustă.
În opinia sa, ținta ar fi dublarea activelor „under management”. „20 de miliarde de euro reprezintă o țintă. Ca și număr de investitori, dublarea numărului de investitori înseamnă peste un milion de investitori în fonduri de investiții. Este o cifră rezonabilă pentru economia românească și pentru industria fondurilor de investiții”, a mai spus președintele AAF. Acesta a subliniat că, din perspectiva rentabilității, între 150 milioane lei și 200 milioane lei se realizează un breakeven pentru administratorul de fond. „De la această sumă încolo, lucrurile se pot dezvolta în modul în care se poate face marketing, se poate vorbi de distribuție, dar n-aș putea vorbi aici de jucătorii bancari. Jucătorii bancari vând de regulă prin unitățile bancare care sunt adevărate mașinării de vânzare, au foarte multe sucursale și acolo lucrurile ar trebui să stea diferit. Există jucători bancari care au 700 milioane lei «under management» și lucrurile arată profitabilitatea companiei din acel punct de vedere”, a mai spus Horia Gustă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național