Horia Gustă (AAF): La finalul anului 2020 aveam peste 350.000 de investitori, număr istoric raportat la ultimii 20 de ani ai industriei
Telex » Știri
18 februarie 2021
Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) înregistra, la sfârşitul anului 2020, peste 350.000 de investitori, un număr istoric raportat la ultimii 20 de ani ai industriei, datorită încrederii pe care instituţiile pieţei de capital o transferă către aceştia, a declarat, la un eveniment de profil, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), Horia Gustă, citat de Agerpres. „Cred că suntem pe un drum foarte bun, cred că suntem pe un drum care a generat încredere în piaţa de capital, în jucătorii pieţei de capital şi în Bursa de Valori, încredere care s-a transformat în creşterea numărului de investitori din zona fondurilor de investiţii, Astfel, aş putea spune că în Asociaţia Administratorilor de Fonduri aveam la finalul anului 2020 un număr de peste 350.000 de investitori, un număr istoric raportat la ultimii 20 de ani ai industriei. Vestea şi mai bună este că investitorii din zona fondurilor de investiţii în acţiuni este, de asemenea, în creştere. Iată, acesta este rezultatul încrederii pe care instituţiile pieţei de capital o transferă către investitori”, a afirmat Horia Gustă.
El a adăugat că, în ultimii ani, au venit către bursă societăţi din domenii variate: „Am constat în ultimii ani că au venit către bursă societăţi din domenii variate, începând cu jocuri, cu agricultură, din domenii de bricolaj, care practic au venit şi au cerut finanţare de pe piaţa de capital, oferind în schimb transparenţă şi competitivitate”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc