Horia Gustă (AAF): Numărul de investitori de la Bursa de Valori București s-a dublat în ultimii trei ani
Numărul 36, 11-17 sep. 2024 » Conectarea la era digitală
Numărul investitorilor de la Bursa de Valori București (BVB) s-a dublat în ultimii trei ani, de la aproximativ 100.000 la peste 200.000, iar cel al investitorilor în fonduri deschise de investiții a urcat la 700.000, a afirmat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), în cadrul unei dezbateri, relatează Agerpres. „În urmă cu aproximativ 3 ani, numărul de investitori de la Bursa de Valori era aproximativ 100.000 și numărul de investitori în fonduri deschise aproximativ 400.000. Astăzi constatăm că aceste numere aproape s-au dublat. Adică la Bursa de Valori sunt peste 200.000 de investitori și în fonduri sunt peste 700.000. Deci discutăm de sume aproape duble. Iar din punct de vedere al activelor, de asemenea, la finalul lunii iulie, la datele pe care le avem azi, suntem la active istorice pe fondurile deschise de investiții, ceea ce înseamnă că suntem pe un drum bun, înseamnă că transferați încredere. Înseamnă că eforturile voastre de a vorbi despre fonduri, de a vorbi despre performanța fondurilor și de a face cunoscut conceptul de fond de investiții este unul care dă roade”, a spus Horia Gustă, la evenimentul „Performanța fondurilor de investiții în prima jumătate a anului. Dezbatere cu administratori de fonduri de investiții”, organizat la Bursa de Valori București.
La rândul său, directorul general al BVB, Adrian Tănase, a afirmat că în ceea ce privește investiția directă pe piața de capital se constată o creștere a numărului de conturi.
„Am ajuns la peste 200.000 de conturi, ceea ce din nou ne bucură foarte tare. Trebuie să atingem un un nivel mult mai mare având în vedere populația activă din România”, a spus Adrian Tănase.
El a menționat că și în industria de fonduri deschise avem număr record ca număr de investitori, peste 800.000, iar activele se apropie de 10 miliarde de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice