Hotărârea de Guvern privind starea de alertă a fost publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri 18 mai 2020
Hotărârea de Guvern privind starea de alertă a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial, informează Mediafax. Decizia cuprinde mai multe aspecte noi. Astfel, dacă o persoană e izolată acasă sau chiar în carantină instituţionalizată, poate ieşi din acest spaţiu doar pentru a participa la o înmormântare a unei rude apropiate. Condiţia este să nu aibă simptome Covid-19 şi să îi dea voie specialiştii DSP.
Sunt interzise evenimentele de tip drive-in, precum şi întrunirile culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise.
Este interzisă participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu cel mult 8 persoane (de exemplu nuntă, botez etc. În hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, numărul maxim de persoane care puteau participa era 16, dar această hotărâre a devenit luni nulă).
Este suspendată, prin această HG, activitatea în spaţiile deschise pentru administrare plaje sau ştranduri/piscine exterioare este suspendată. De asemenea, este suspendată consumarea băuturilor şi a alimentelor în restaurante, hoteluri, pensiuni sau cafenele şi la terasele lor. Este permis doar în regim de take away.
Sălile de fitness, de noroc, balneare şi sălile de joacă rămân în continuare închise.
Elevii sau studenţii români sau străini care sunt înscrişi la o şcoală sau facultate în România nu trebuie să intre în carantină la domiciliu doar dacă nu au simptome şi au de dat examene de final de an. Categoria aceasta nu era iniţial menţionată ca fiind exceptată.
(Sursa foto: www.gov.ro)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial