Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Hotărârea nr. 937/2023: Actualizarea reglementărilor privind contravențiile din domeniul fiscal și vamal

Hotărârea nr. 937/2023: Actualizarea reglementărilor privind contravențiile din domeniul fiscal și vamal

Numărul 39, 4-10 oct. 2023  »  Curier legislativ

Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Hotărârea nr. 937/2023 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 din 6 octombrie 2023 și va intra în vigoare la 5 noiembrie 2023.

Principalele prevederi:

În unele cazuri, Legea prevenirii nu se mai poate aplica, organele fiscale putând trece direct la aplicarea amenzii, fără să mai recurgă în prealabil la avertisment. Exemplu: contravențiile privind încălcarea prevederilor din:

  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (ex: neinstalarea terminalelor de plata – POS-urilor)
  • OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cum ar fi:

- emiterea bonului fiscal conținând date eronate;

- neînmanarea bonului fiscal de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal.

  • Codul de procedură fiscală și Codul fiscal, cum ar fi:

- nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de mențiuni;

- nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligațiilor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer;

- nerespectarea de către persoana supusă verificării situației fiscale personale a obligației de a depune declarația de patrimoniu și de venituri;

- nedepunerea în termen a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România, de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal.

- nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative privind taxa pe valoarea adăugată;

- depunerea de declarații recapitulative incorecte ori incomplete.

Sunt modificări în ceea ce privește regimul contravențiilor din punct de vedere al Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României:

Astfel, constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 8.000 lei la 25.000 lei:

a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care sunt supuse supravegherii vamale; în acest caz, bunurile sau mărfurile se confiscă;

În cazul în care contravenția prevăzută mai sus are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.

b) descărcarea de pe nave, încărcarea pe nave ori transbordarea bunurilor sau mărfurilor supuse vămuirii fără permis vamal sau fără acordul autorității vamale; în acest caz, cantitatea de bunuri sau mărfuri încărcate, descărcate sau transbordate se confiscă.

Sunt introduse noi fapte în sfera contravențiilor:

- neîndeplinirea de către transportatorul sau gestionarul mărfurilor nevămuite a obligației de a asigura integritatea sigiliilor sau marcajelor, cu excepția cazului fortuit sau de forță majoră;

- depunerea unei declarații vamale care conține date eronate privind încadrarea tarifară a bunurilor sau mărfurilor, în cazul în care este influențată stabilirea drepturilor de import și alte drepturi legal datorate reprezentând impozite și taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulație a mărfurilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.