Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
HSBC estimează că numărul milionarilor chinezi se va dubla până în 2025

HSBC estimează că numărul milionarilor chinezi se va dubla până în 2025

Numărul 20, 26 mai - 1 iun. 2021  »  Roza vânturilor

China își va dubla numărul milionarilor în condițiile în care clasa mijlocie va crește cu aproape 50% în următorii cinci ani, ceea ce va stimula consumul în a doua economie a lumii, estimează banca britanică HSBC Holdings Plc, relatează Agerpres. Potrivit HSBC, numărul chinezilor care dispun de active de investit în valoare de cel puțin 10 milioane de yuani (1,55 milioane de dolari) ar putea ajunge la cinci milioane în 2025, de la peste două milioane în prezent. În aceeași perioadă, clasa mijlocie din China, care numără în prezent aproximativ 340 milioane de persoane, va crește cu 45%, până la peste 500 milioane de persoane.

„Extinderea clasei mijlocii va susține creșterea economică pe termen mediu și lung, iar cheltuieile de consum solide vor susține cererea internă, încrederea companiilor și cheltuielile de capital. Expansiunea clasei de mijloc va conduce, de asemenea, la majorarea importurilor de bunuri și servicii, ceea ce va atrage companiile străine să investească în China”, susține o echipă de economiști de la HSBC, condusă de Qu Hongbin.

Extinderea avuției va ajuta China să evite așa-numita „capcană a venitului mediu” (o zonă în care veniturile nici nu mai cresc, dar nici nu mai scad - n.r.) și, de asemenea, va ajuta eforturile Guvernului de la Beijing de a face tranziția la o economie care se bazează mai mult pe consum, susțin economiștii. „Nu este o exagerare să spunem că clasa mijlocie poate fi coloana vertebrală a strategiei dublei circulații a Chinei”, sunt de părere economiștii de la HSBC.

Avuția gospodăriilor chineze ar putea crește cu aproximativ 8,5% în fiecare din următorii cinci ani, iar activele investibile vor ajunge la 300.000 de miliarde de yuani în 2025, echivalentul a 300% din Produsul Intern Brut al Chinei din 2020.

O clasă de mijloc mai extinsă și venituri mai mari va însemna creșterea cererii pentru bunuri și servicii de calitate. HSBC estimează că China va înregistra o creștere a consumului său cu aproximativ 1.100 miliarde de dolari, pentru fiecare majorare cu 20 de dolari a cheltuielilor zilnice ale noii sale clase de mijloc.

Însă, pe măsură ce China devine mai bogată, crește și decalajul avuției, în condițiile în care cele mai bogate 1% dintre gospodării vor deține 30% din avuția Chinei. În aceste condiții, HSBC susține că este nevoie de mai multe eforturi pentru a reduce inegalitatea veniturilor și a-i ajuta pe cei săraci să se alăture clasei de mijloc, precum muncitorii emigranți și noii absolvenți de universitate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.