IATA: Redresarea traficului aerian stagnează, iar numărul rezervărilor scade
Telex » Știri 13 ianuarie 2021
Companiile aeriene se confruntă cu o aşteptare dificilă a ridicării restricţiilor de călătorie în urma vaccinării pentru COVID-19, a anunţat Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA), care avertizează că redresarea traficului aerian stagnează, iar numărul rezervărilor scade, în urma creşterii numărului de infecţii cu coronavirus, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Vedem din trimestrul patru o deteriorare a rezervărilor pe plan global”, a afirmat Brian Pearce, economist-şef al IATA.
În primul trimestru din 2021, numărul rezervărilor pentru călătoriile aeriene a scăzut cu 80% faţă de perioada similară din 2020, pe fondul înăspririi restricţiilor, arată datele IATA.
„În loc să avem un boom în perioada de vacanţă de la finalul lui 2020, am avut chiar mai multe restricţii. Perspectivele pe termen scurt sunt sumbre”, a avertizat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac, la o conferinţă de presă desfăşurată la Geneva. Oficialul a criticat faptul că Marea Britanie, Canada, Germania, Japonia şi alte ţări au adăugat testarea pentru virus ca o cerinţă pentru cei care călătoresc, fără a elimina reglementările privind carantina. „Cu alte cuvinte, ei au ales măsuri politice care vor lovi călătoriile”, a afirmat Alexandre de Juniac.
Conform datelor IATA, doar 1,8 miliarde de persoane au efectuat călătorii aeriene în 2020, în scădere de la 4,8 miliarde în 2019.
Companiile aeriene urmează să înregistreze pierderi cumulate de 157 de miliarde de dolari în 2020 şi 2021, în urma celui de-al doilea val de infecţii cu coronavirus şi a restricţiilor care afectează marile pieţe, a avertizat recent Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian.
IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale