IATA și-a redus cu 21% estimările privind profiturile realizate de companiile aeriene în 2019
Telex » Știri 4 iunie 2019
Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an profituri mai reduse comparativ cu rezultatele record de anul trecut, din cauza temerilor privind escaladarea războiului comercial şi a creşterii costurilor cu combustibilul, a estimat Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres. Conform prognozelor IATA, profiturile înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în 2019 ar urmă să se situeze la 28 miliarde dolari, cu 21% mai puţin decât estima în decembrie – 35,5 miliarde de dolari
„Companiile aeriene vor fi profitabile anul acesta, dar banii nu se vor obţine uşor. Tendinţele protecţioniste şi izolaţioniste sunt în creştere”, a avertizat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac, la reuniunea anuală a Asociaţiei.
Anul trecut, operatorii aerieni au raportat profituri de 30 miliarde dolari, dar condiţiile de pe piaţa transportului aerian (cargo) s-au înrăutăţit. „Vedem o rată de creştere zero a comerţului internaţional, astfel încât segmentul cargo este imediat afectat”, a explicat de Juniac pentru Reuters TV.
În 2019, creşterea capacităţii de transport a pasagerilor ar urma să încetinească la 4,7%, de la un avans de 6,9% anul trecut.
Transportul aerian de marfă a scăzut cu 2% în primul trimestru al acestui an. Transportul aerian de marfă este considerat un barometru al economiei mondiale în condiţiile în care transportă bunuri în valoare de 6.000 de miliarde de dolari şi este responsabil pentru 35% din comerţul mondial, în termeni de valoare.
Pe lângă escaladarea tensiunilor comerciale, în special între SUA şi China, primele două economii ale lumii, companiile aeriene sunt îngrijorate şi de faptul că industria transportului aerian a ajuns în momentul de vârf al ciclului economic după o expansiune mai lungă decât de obicei.
2019 ar urma să fie al zecelea an consecutiv de creştere a profiturilor companiilor aeriene, subliniază IATA, asociaţie care reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice