IBC Focus: Numărul investițiilor anunțate în zona de agro și zootehnie a crescut cu 75% în primele patru luni
Numărul 19, 18-24 mai 2022 » Analize și sinteze
Numărul investițiilor noi și al proiectelor de construire de facilități bio și zootehnice, în valoare de 300 de milioane de euro, a înregistrat o creștere cu 75% în primele patru luni din 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizată de compania de monitorizare a pieței de construcții și proiecte de investiții IBC Focus, citată de Agerpres. Această tendință se accentuează în contextul discuțiilor despre criza alimentară și în condițiile în care lanțurile de producție și distribuție în zona de securitate alimentară sunt afectate din cauza conflictului militar din Ucraina.
„În prima parte a anului 2022 am observat o creștere cu 75% a investițiilor în agribusiness, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O posibilă explicație a acestei tendințe poate fi pusă și pe seama conflictului militar din Ucraina”, a declarat Andrei Spătaru, fondator al IBC Focus.
Din analiza proiectelor de construcții anunțate în primele patru luni ale anului 2022 în acest domeniu, reiese că 56% dintre proiectele noi sunt proiecte zootehnice, iar 44% sunt agrotehnice.
În segmentul zootehnic, cele mai multe investiții sunt fermele de bovine pentru lapte și carne (43%), fermele de suine reprezintă aproximativ o cincime (19%) din totalul investițiilor anunțate în acest an, iar fermele de păsări (în special pui și curcani) - 15%. De asemenea, fermele de ovine au o pondere de 13%, iar fermele piscicole reprezintă 10% din investițiile noi.
„Urmărind tendințele investițiilor anunțate în segmentul agrotehnic, se remarcă o pondere însemnată în construirea de spații de depozitare cereale și legume. Comparativ cu anul trecut, investițiile anunțate în construirea de silozuri depozitare cereale au crescut exponențial”, arată cercetarea.
Totuși, cele mai multe investiții anunțate în zona agro rămân serele și solariile, urmate de investițiile în capacitățile de depozitare cereale, legume și fructe.
În acest an, IBC Focus prin platforma victa.ro a monitorizat 392 de investiții din segmentul agro-zootehnic. Cele mai multe dintre acestea (64%) sunt încă în faza premergătoare construcției, urmând ca șantierele să înceapă în următoarele luni. Valoarea estimată a acestor investiții depășește 300 de milioane de euro, iar județele cu cele mai multe investiții noi în domeniul agricol sunt Constanța (30), Satu Mare (28) și Bihor (24).
Anual, pe platforma victa.ro sunt monitorizate și actualizate constant peste 35.000 de șantiere și proiecte de construcții, atât din sectorul privat, cât și din cel public.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial