ICEEfest 2016
Numărul 13, 21 iunie - 4 iulie 2016 » În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile
Așa cum precizam în numărul anterior, Bucureștiul a fost în ultimul timp gazda a numeroase evenimente semnificative care ne trimit în zona temei ediției a XXI-a a Congresului Profesiei Contabile din România, printre acestea numărându-se Interactive Central & Eastern Europe Festival (ICEEfest), una dintre cele mai mari manifestări de gen dedicate internetului, tehnologiei de vârf din Europa Centrală și de Est.
Evenimentul a avut loc în perioada 9-10 iunie la Băneasa Shopping City, în cadrul Grand Cinema Digiplex, această a 5-a ediție fiind cea mai amplă dintre cele desfășurate până acum. Proiectul a luat naștere în anul 2008 ca un eveniment cu acoperire locală, care s-a extins treptat, devenind un concept regional complex care a reunit în ediția curentă peste 100 de speakeri și traineri internaționali, peste 3.500 de participanți, peste 30 de țări și peste 50 de ore de know-how.
ICEEfest furnizează conținut de calitate prin conferințele, cursurile și zona de expoziție, care cuprinde cele mai recente articole din domeniul tehnologiei. Audiența sa este alcătuită din branduri și agenții de top. Evenimentul acoperă diverse aspecte ale internetului, precum conținutul, creativitatea, performanța de marketing, tehnologia, aplicațiile, comerțul online.
ICEEfest 2016 a fost organizat în parteneriat cu Orange, cu sprijinul Volkswagen, XAXIS, BCR, Jacobs, Prometheus și al altor parteneri.
Evenimentul a pus la dispoziția participanților o aplicație cu ajutorul căreia aceștia au avut posibilitatea de a consulta agenda la zi și de a-și salva pe telefon sesiunile preferate și speakerii favoriți.
ICEEfest a început joi, 9 iunie, înregistrând o audiență record de peste 2.500 de persoane. Evenimentul a beneficiat, în premieră, de două scene principale. Discursul de deschidere i-a aparținut lui Joris Evers, vicepreședinte și director de comunicare în Europa al Netflix, rețeaua-gigant aflându-se pentru prima dată în cadrul unui eveniment din regiune.
În prima zi, Innovation Stage 1 a găzduit sesiuni de neratat pentru publisheri și oamenii de creație: CNN, Euronews, Eurosport, Shazam sau Maker Studios au prezentat ultimele detalii despre proiecte care generează milioane de reacții la nivel mondial, iar Google, Facebook și Instagram au arătat încă o dată audienței de ce Silicon Valley este centrul universului în materie de internet și tehnologie. Will Henshall – Focus @Will, muzician și antreprenor de succes, fondatorul trupei Londonbeat, a cucerit publicul cu sfaturile sale privind eficientizarea activității de la birou prin ascultarea muzicii potrivite.
Pe Innovation Stage 2, Uber, Waze și Ooyala au prezentat idei creative pentru cei care doresc un business inovator. Ivan Imhoff – House of Kaizen a adus publicul la zi cu ultimele tendințe referitoare la optimizare, iar specialiștii în Realitate Virtuală („virtual reality” – VR) și Realitate Augmentată („augmented reality” – AR) Anatolie Gavriliuc – HoloLens, Andreea Răducan – Innoactive și Clarence Dadson – Design4real au prezentat avantajele tehnologiei VR & AR și modul în care acestea pot fi folosite cât mai eficient. Despre ad blocking, publisherii au avut ocazia să învețe de la Torben Heimann – Improve Digital, Tom Jenen – Polar sau Arvid Tchivzhel – Mather Economics.
Alături de cele două scene principale au fost organizate și trei scene specializate – eCommerce, eHealth și VIP. În prima zi, Focus Stage a venit cu o abordare extrem de personalizată, aceasta fiind scena celor interesați de eCommerce în toate formele sale, motiv pentru care a fost emis un bilet de acces special pentru cei interesați să pătrundă mai adânc în tehnicile avansate prin care se pot genera vânzări online. Focusați pe eCommerce & Performance Marketing au fost Marco Bertozzi – Performics, James Finlayson – Verve Search, Antonio Eram – Netopia și Yousuf Khatib – Marketizator. De asemenea, publicul a beneficiat de sesiuni interesante de training din partea experților Thorsten Hermes – Google, care a arătat cum pot fi folosite tehnicile gigantului Google pentru a obține rezultatele dorite, sau Karolina Janus – specialistul Facebook pentru Europa de Est pentru tehnicile de marketing de performanță.
La sfârșitul primei zile, Summer Playground, zona outdoor destinată distracției, a găzduit ICEE Live Music, care i-a avut ca invitați pe Golan, Silviu Pasca și ROA. După acumularea cunoștințelor necesare în domeniul IT, publicul a ascultat muzică live de calitate.
Vineri, 10 iunie, a fost cea de-a doua zi de ICEEfest. Pe Innovation Stage 1, specialiștii de la Discovery, WildBytes, Researcher and Entrepreneur, AR Experiential Ltd și Innovation.rocks au demonstrat publicului că Realitatea Virtuală este cât se poate de reală. Salvatore Iaconesi – Art is Open Source a vorbit despre cum arta poate deveni sursă deschisă de informații, dar și despre proiectele sale neconvenționale. O sesiune intensă, cu subiecte legate de modul cum publicitarii trebuie să schimbe felul în care își abordează, din punct de vedere tehnologic, strategiile a fost adusă de specialiști ca Steffen Ehrhardt – Google sau Cătălin Năstăsoiu – Catapult Creative Partners. La final a avut loc „200 seconds of fame”, competiția start-up-urilor, X-Factorul de business marca ICEEfest. Juriul, alături de public, a decis cine merită cele mai multe aplauze.
Pe Innovation Stage 2, participanții au explorat noile tehnici și ultimele tehnologii care îi ajută pe publicitari să găsească răspunsuri corecte la timpul potrivit, împreună cu experți ca Marius Pawełczyk – Sociomantic sau Lukasz Zelezny – uSwitch, au aflat care sunt cele mai bune metode prin care tehnologia și creativitatea pot conlucra, robotizarea și automatizarea procesului de vânzare-cumpărare de spații publicitare fiind analizate de experți ca Robert Rasko – The 614 Group sau Chris James – AppNexus. Despre provocările publisherilor într-o lume dominată de platforme globale și de produse noi care schimbă mereu jocul, publicul a aflat de la Edouard Andrieu – Le Monde, Rob Bradley – CNN sau Duncan Hooper – Euronews.
Anul acesta, ICEEfest s-a extins și înspre domenii care ne ating pe toți: ICEEhealth a fost creat pentru a căuta alternative ale sistemului medical tradițional, a declanșa dialoguri și a prezenta soluțiile viitorului. În cadrul acestei scene a fost programată o sesiune specială care l-a avut ca invitat pe jurnalistul de investigații Cătălin Tolontan – GSP, care a vorbit despre cum poate jurnalismul să schimbe sistemul de sănătate. Tot aici, Scott Summit – Stanford University a adus câteva exemple remarcabile legate de printarea 3D în medicină, Karolina Korth – ROCHE Diabetes Care a arătat cum pot fi evitate 80% din costurile tratamentului pentru diabet, Mircea Popa – SkinVision a vorbit despre dezvoltarea celei dintâi aplicații certificate CEE de depistare a primelor semne de cancer de piele.
Dacă prima seară a ICEEfest a fost dedicată muzicii, pe 10 iunie s-au alăturat evenimentului oameni pasionați în a-i face pe alții să se simtă bine. Festivalul a fost închis de ICEEcomedy, în Summer Playground, cu un show de stand-up comedy susținut de actorul englez Jeff Leach și cu o parodie a prezentărilor din cele două zile de ICEEfest, oferită de șase comedianți români – Claudiu „Teo” Teohari, Sergiu Floroaia, Raul Gheba, Silviu Gherman, Alex Coteț, Toma Alexandru.
Pe facebook.com/ICEEFest pot fi găsite consemnări și fotografii atât din timpul pregătirilor, cât și din zilele desfășurării festivalului.
(N.M.)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc