ICI-București a finalizat prima sesiune din Programul Național „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori”
Telex » Știri astăzi, 10:27
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI - București) a susținut prima sesiune din cadrul Programului Național „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori”, inițiativă care urmărește să sprijine seniorii în dobândirea competențelor digitale esențiale și să îi ajute să navigheze în siguranță în mediul online.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, proiectul a fost inițiat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și desfășurat în parteneriat cu ICI București, cu sprijinul UniCredit Bank și Acronis.
„Evenimentul s-a bucurat de prezența a 140 de seniori, care au aflat cât de important este să profite de beneficiile tehnologiei moderne având cunoștințele necesare pentru a evita riscurile asociate atacurilor cibernetice, precum phishing, cyber-bullying, acces neautorizat la datele personale sau exploatarea breșelor de securitate. În cadrul sesiunii inaugurale, experți din cadrul ICI București au abordat teme esențiale, precum tipuri de escrocherii cibernetice, măsuri de protecție împotriva escrocheriilor prin aplicații și social media, autorități care trebuie contactate în caz de fraudă”, se arată în comunicat.
Reprezentanții ICI București precizează o nouă sesiune a acestui program se va desfășura în perioada următoare, iar detaliile vor fi anunțate în curând.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru