MyWIZ - Business în cloud
IDC: Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% anul acesta

IDC: Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% anul acesta

Telex » Știri 4 iunie 2020  

Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% anul acesta, din cauza reducerii cheltuielilor de consum, pe fondul impactului economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport publicat de firma de cercetare a pieţei IDC, transmite Reuters, citată de Agerpres. Epidemia nu numai că a dus la întreruperea lanţurilor de aprovizionare, care au cauzat pierderi producătorilor majori de telefoane mobile inteligente, dar a pus presiune asupra cheltuielilor de consum pe plan mondial. „Măsurile de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei şi şomajul masiv au redus încrederea consumatorilor, pentru care prioritare sunt acum achiziţiile de bunuri esenţiale. Pe termen scurt, aceste evoluţii afectează direct piaţa telefoanelor mobile”, a apreciat Sangeetika Srivastava, analist în cadrul IDC.

În primul trimestru din 2020, producţia de smartphone-uri a scăzut cu 10% pe plan global, când s-a răspândit epidemia şi fabricile s-au închis. Totuşi, livrările din fabricile chineze au urcat cu 17% în aprilie, ceea ce indică o redresare a cererii interne pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume.

În China, unde economia se redeschide şi fabricile îşi reiau activitatea, IDC se aşteaptă la un declin de sub 10% în acest an al vânzărilor de telefoane mobile inteligente.

În urma dezvoltării tehnologiei 5G, livrările globale de smartphone-uri se vor redresa anul viitor, dar nu se va înregistra creştere până în primul trimestru din 2021, previzionează IDC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.