IEA: Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon înainte de 2030
Numărul 42, 23-29 oct. 2024 » Lumea în care trăim
Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon până la finele acestui deceniu, dar, cu toate acestea, lumea este încă departe de o traiectorie lină spre obiectivele de neutralitate climatică, se arată într-un raport publicat de Agenția Internațională a Energiei (IEA), informează AFP, preluată de Agerpres. „În istoria energiei, am avut era carbonului și era petrolului, iar acum intră în mare viteză în era electricității, care va defini sistemul energetic mondial în viitor și, în plus, va fi bazată pe surse curate”, estimează directorul executiv al IEA, Fatih Birol, cu ocazia publicării raportului anual al organizației, World Energy Outlook 2024.
În acest raport, IEA își menține estimările conform cărora vârful cererii pentru toți combustibilii fosili (petrol, gaze naturale și cărbune) va fi atins „până la finele acestui deceniu”, chiar dacă aceste previziuni sunt contrazise de cele ale industriei de petrol și gaze și ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
„Prin includerea energiei nucleare, care în prezent a revenit în atenția numeroaselor țări, sursele de energie cu emisii reduse, precum energia eoliană și cea fotovoltaică, ar urma să producă mai mult de jumătate din electricitatea mondială înainte de 2030”, afirmă IEA.
Surplusul de petrol și gaze ar urma să ducă la prețuri mai mici și asta ar putea permite țărilor să aloce mai multe resurse pentru energie curată, ceea ce ar duce lumea într-o „eră a electricității”, a spus Birol.
Potrivit organizației cu sediul la Paris, în 2023 capacitățile de producție a energiei regenerabile care au fost conectate la rețea anul trecut au atins nu nivel record de 560 Gigavați (GW), astfel că totalul a ajuns la 4.250 GW, iar dacă ritmul actual de creștere se va menține, totalul va ajunge la 10.000 de GW în 2030.
Chiar dacă există un elan în favoarea tranziției la energia curată, „lumea este încă departe de o traiectorie lină spre obiectivele vizând neutralitatea climatică în 2050”, subliniază totuși IEA, care a făcut un apel pentru o accelerare a tranziției. „Un nivel record de energie curată a fost instalată la nivel mondial în 2023, dar două treimi din creșterea cererii de energie a fost încă satisfăcută prin combustibili fosili”, a subliniat IEA.
Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice