IFC a finanțat proiecte de peste două miliarde de dolari în România, în ultimii cinci ani
Telex » Știri 27 octombrie 2023
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, a finanțat proiecte de peste două miliarde de dolari în România, în ultimii cinci ani, reprezentând aproape jumătate din cât a finanțat instituția în ultimii 30 de ani, a afirmat Cristian Nacu, Senior Country Officer of IFC, citat de Agerpres. "Trendul ultimilor ani este decarbonizarea și economia verde, tranziția la o economie verde și la o economie sustenabilă - și tot ceea ce facem noi în ultimii ani este cumva subscris acestei idei, acestui scop. Noi, în ultimii 5 ani, am finanțat proiecte de peste 2 miliarde de dolari în România, aproape jumătate din cât am finanțat în ultimii 30 de ani - și asta pentru că nevoile României sunt foarte mari și IFC se potrivește foarte bine pentru îndeplinirea acestor nevoi", a menționat Cristian Nacu, la conferința The sustainability challenge 2023.
Potrivit acestuia, IFC a sprijinit băncile să facă bonduri verzi, împrumuturi albastre (finanțare a proiectelor de investiții ecologice dedicate resurselor de apă - blue financing n.r.), "lucruri care să ajute la decarbonizare".
"Mai mult decât atât, băncile, în construcția lor de portofolii de tipul acesta verzi, sustenabile, primesc de la noi și un ajutor de know-how. Am organizat la începutul anului niște seminarii pentru bănci, în așa fel încât să fim siguri că și ele înțeleg necesitatea folosirii unor bani care au fost strânși cu această temă, verde. De altfel, marți, grupul Băncii Mondiale a emis un raport care se numește Country climate and development reports și care se uită exact la necesitățile țării din punct de vedere al decarbonizării", a adăugat Cristian Nacu.
El a menționat că, până în 2050, nevoia de finanțare pentru decarbonizare este de 350 de miliarde de dolari, când România trebuie să ajungă la net zero.
"De altfel, 300 din cei 350 de miliarde de dolari sunt pentru acoperirea nevoilor de infrastructură, deci oricum ar fi trebuit să-i cheltuim. Calculele grupului Băncii Mondiale estimează că numai o treime din acești bani sau chiar un sfert pot fi acoperiți din surse publice. De aceea, noi credem că aducerea sectorului privat în domeniul acesta, al investițiilor în infrastructură, este absolut esențial pentru îndeplinirea target-urilor României. Principala modalitate prin care se poate face aceasta este parteneriatul public-privat, pentru că se știe că majoritatea acestor industrii – energie, transporturi – sunt proprietate de stat și atunci singura modalitate a sectorului privat de a participa la acest efort prin parteneriate publice private", a mai spus reprezentantul IFC.
El a explicat că sunt niște îmbunătățiri la legislație în acest sens care vor face procesul fezabil. "Sperăm că vor urma câteva proiecte care să arate cum se pot face aceste parteneriate", a adăugat Cristian Nacu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național