Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
IFRS BV 2015, cele mai importante norme ale IASB, traduse în limba română

IFRS BV 2015, cele mai importante norme ale IASB, traduse în limba română

Numărul 3, 31 ian. - 6 feb. 2017  »  Publicații de specialitate

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015 reprezintă singura ediție oficială tipărită a textului consolidat al normelor autorizate ale IASB emise la 1 ianuarie 2015.

Ediția amintită, publicată în două volume, este disponibilă la filialele CECCAR:
  • Partea A (Cadrul general conceptual și dispoziții) cuprinde textul consolidat al Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), al Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS) și al Interpretărilor SIC și IFRIC;
  • Partea B cuprinde documentele care însoțesc standardele, cum ar fi exemple ilustrative, îndrumări de implementare, baze pentru concluzii și opinii contrare.

Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) este angajat în elaborarea, în interesul public, a unui singur set de standarde de raportare financiară, de înaltă calitate, ușor de înțeles, aplicabile și acceptate la nivel global pe baza unor principii clar enunțate. Prin intermediul IFRS, IASB oferă investitorilor, altor participanți de pe piețele de capital la nivel mondial, precum și altor utilizatori de informații financiare informații transparente și comparabile în situațiile financiare și alte raportări financiare.

IFRS 2015 nu cuprinde documentele care sunt înlocuite sau eliminate, dar care rămân aplicabile dacă entitatea raportoare alege să nu adopte anticipat noile versiuni.

Detalii privind achiziționarea:

Cele 2 volume IFRS 2015 se pot achiziționa direct de la sediile filialelor CECCAR sau pot fi livrate în toată țara, prin curier. În cazul în care optați pentru a doua variantă, veți achita contravaloarea expedierii în funcție de adresa de destinație.

Pentru mai multe informații privind livrarea prin curier, vă rugăm să vă adresați prin e-mail la adresa ceccarbuc@ceccarbuc.ro.

Preț IFRS BV 2015 (Volumul I + II): 220 lei/exemplar (TVA inclusă)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.