IIF: Coronavirusul a majorat datoriile globale la un nivel-record; vine un „tsunami al datoriilor”
Telex » Știri 20 noiembrie 2020
Criza coronavirusului a împins nivelul datoriei globale la un nou maxim de peste 272 trilioane de dolari în trimestrul al treilea, a anunțat Institute for International Finance (IIF) care avertizează asupra pericolului unui „tsunami al datoriilor”, conform CNBC, preluat de Mediafax. Institutul a declarat că datoria globală va bate noi recorduri în următoarele luni pentru a ajunge la 277 trilioane de dolari până la sfârșitul anului, ceea ce ar reprezenta un raport datorie / PIB de 365%.
Avertismentele vin după ce guvernele din întreaga lume și-au intensificat sprijinul pentru companii și cetățeni în lupta cu efectele pandemiei. De asemenea, companiile au trebuit să caute finanțare alternativă, în condițiile opririi activității din cauza Covid-19. Ambele evenimente au dus la o creștere a îndatorării. „Stimulată de o creștere bruscă a împrumuturilor guvernamentale și corporative pe măsură ce pandemia Covid-19 continuă, sarcina datoriei globale a crescut cu 15 trilioane de dolari în primele trei trimestre ale anului 2020 și acum depășește 272 trilioane de dolari”, a declarat IIF în Global Debt Monitor.
În rândul națiunilor avansate, datoria a crescut peste 432% din PIB în al treilea trimestru - o creștere de 50 puncte procentuale față de 2019. Statele Unite, care au implementat unul dintre cele mai mari pachete de stimulare din lume, sunt responsabile pentru aproape jumătate din această creștere.
În zona euro, acțiunile guvernamentale au condus la o creștere a datoriei publice cu 1,5 trilioane de dolari în aceeași perioadă, pentru a ajunge la 53 de trilioane de dolari. Acest lucru este încă sub nivelul de 55.000 de miliarde de dolari înregistrat în regiune în al doilea trimestru al anului 2014, când regiunea se confrunta cu criza datoriilor suverane.
Pe piețele emergente, nivelul datoriilor a crescut la peste 248% din PIB, Libanul, China, Malaezia și Turcia cunoscând cele mai mari creșteri ale datoriilor din sectorul nefinanciar.
Cu toate acestea, pandemia de coronavirus nu este singura de vină pentru nivelul masiv al datoriei globale. „Ritmul acumulării datoriei globale a fost fără precedent din 2016, crescând cu peste 52 de trilioane de dolari”, a spus IIF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial