Ilan Laufer: Aproape 20.000 de antreprenori au aplicat în cadrul programului Start-Up Nation
Telex » Știri 31 octombrie 2017
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat, la Constanţa, că aproape 20.000 de antreprenori au aplicat în cadrul programului Start-Up Nation, foarte multe dintre acestea obţinând punctajul maxim de 100 de puncte. Vârsta medie a celor care au aplicat este de 36 de ani, 55% dintre ei fiind bărbaţi şi 45% femei. El a precizat că prin aceste proiect a fost creat un interes real pentru antreprenoriat, iar aceste companii vor aduce plus valoare în economie. „Am reuşit să creăm un interes real pentru antreprenoriat, am reuşit să facem un pas uriaş în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România şi am reuşit să aducem companii care să creeze plus valoare. Planurile de afacere cu 95 şi 100 de puncte sunt planuri care în mod real creează plus valoare în economie”, a explicat ministrul.
Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în topul activităţilor pentru care s-a solicitat finanţare în cadrul programului Start-Up Nation se află producţia de mobilier, panificaţie şi mase plastice.
Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanţare de 1,71 miliarde lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activităţii a 10.000 de noi firme înfiinţate după 31 ianuarie 2017. O nouă sesiune a programului ar urma să aibă loc anul viitor.
(Sursa: News.ro)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial