Îmbrățișând noul: Peisajul de raportare a sustenabilității în România
Numărul 33-34, 24 aug. - 6 sep. 2022 » Agenda CECCAR
Raportarea sustenabilității este un bun indicator al performanței unei organizații în atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă ale ONU (SDG-uri) și, în același timp, împărtășește informațiile necesare procesului decizional cu părțile interesate. Este necesară o nouă abordare ecologică. Este timpul ca profesia contabilă să îmbrățișeze problemele legate de sustenabilitate într-un context global în care aspectele de mediu, societale și guvernamentale cer o soluție.
Profesioniștii contabili și organizațiile profesionale de contabilitate (PAO) care îi sprijină au un rol direct și activ în realizarea unei raportări extinse, care oferă o imagine exhaustivă a valorii sustenabile a afacerii în timp. Acest lucru necesită trecerea de la serviciile contabile tradiționale la raportarea integrată, care oferă atât servicii financiare, cât și servicii nefinanciare, precum și abilități și competențe specifice.
În calitate de cetățeni ai Uniunii Europene, simțim influența directivelor europene. În urmă cu câțiva ani, în 2014, a fost introdusă o obligație suplimentară de prezentare a informațiilor nefinanciare pentru întreprinderile mari (Directiva 2014/95/UE). Ulterior, în comunicarea sa privind Pactul verde european, adoptată în 2019, Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască aceste prime dispoziții privind raportarea informațiilor nefinanciare. Rezultatul a fost o propunere de directivă de consolidare și extindere a raportării privind sustenabilitatea în UE în următorii ani – propunere de directivă în ceea ce privește raportarea de către întreprinderi de informații privind sustenabilitatea.
În contextul tendințelor și preocupărilor din ce în ce mai intense privind raportarea ESG (mediu, social, de guvernanță), Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a întreprins acțiuni la diferite niveluri, printre care:
- Integrarea ca membru în organizațiile internaționale reprezentative pentru cadrul de raportare ESG;
- Crearea unui portal de informații în materie de ESG pentru părțile interesate;
- Actualizarea programelor de educație contabilă profesională pentru dezvoltarea inițială și continuă a membrilor;
- Extinderea calificărilor existente;
- Participarea la evenimente pe această temă;
- Consolidarea parteneriatului cu autoritățile de reglementare; și
- Promovarea raportării ESG prin crearea de rețele de afaceri.
Având în vedere tendințele actuale privind tranziția de la raportarea financiară tradițională și serviciile tradiționale de contabilitate la raportarea integrată și ținând cont de preocuparea tot mai mare privind sustenabilitatea și responsabilitatea corporativă, CECCAR a ales să facă parte din soluție. Pe măsură ce ESG devine standardul pentru ca întreprinderile să își gestioneze și să raporteze cu privire la riscurile lor, CECCAR a ales să fie proactiv, în interes public. Am fost primul organism profesional din Europa care s-a alăturat Sustainability Accounting Standards Board (SASB), devenind membru în 2020. În iunie 2021, fuziunea dintre Consiliul Internațional de Raportare Integrată (IIRC) și SASB într-o organizație unificată – Value Reporting Foundation (VRF) – a fost formalizată. În noiembrie 2021, Fundația IFRS a anunțat consolidarea nou-creatului International Sustainability Standards Board cu Climate Disclosure Standards Board (CDSB) și VRF (Value Reporting Foundation).
Pentru a-i ajuta pe membrii noștri să înțeleagă și să facă această trecere la sustenabilitate și raportare ESG, precum și la raportarea integrată, CECCAR a tradus numeroase publicații, articole și studii relevante și le-a publicat pe site pentru a crea un portal de informații ESG. Portalul nostru de informații oferă o suită cuprinzătoare de resurse concepute pentru a ajuta întreprinderile și investitorii să obțină o înțelegere comună a valorii întreprinderii – modul în care este creată, conservată sau erodată.
Nu este întotdeauna ușor să faci loc între tipurile tradiționale de servicii celor noi și provocatoare, care au nevoie de timp și resurse. O schimbare de mentalitate este esențială, pe care CECCAR o înțelege și ia măsuri, inclusiv prin:
- Lansarea în perioada următoare a unui nou program de calificare pentru membri, cu scopul de a-i ajuta să joace un rol important în asigurarea raportării de înaltă calitate privind sustenabilitatea;
- Actualizarea programelor de educație contabilă profesională pentru dezvoltarea inițială și continuă a membrilor cu noi subiecte de raportare ESG;
- Organizarea unei serii de evenimente educaționale privind sustenabilitatea și raportarea integrată (financiară și nefinanciară) pentru profesioniștii contabili care anticipează transformarea profesiei noastre către o abordare holistică, în care toate părțile interesate se află în centrul procesului de creare de valoare, realizând o simbioză între obiectivele financiare și cele nefinanciare. CECCAR a organizat și a participat la o serie de evenimente pe teme privind sustenabilitatea, inclusiv un atelier online, organizat în colaborare cu Climate Disclosure Standards Board, ca parte a unui proiect paneuropean. Atelierul a vizat profesioniștii contabili și reprezentanții autorităților relevante și a abordat raportarea informațiilor nefinanciare privind schimbările climatice și evaluarea impactului acestora asupra persoanelor fizice, a întreprinderilor și a economiei, în ansamblu.
- Participarea la mai multe evenimente de sustenabilitate, printre care:
- Săptămâna dedicată Climei 2020 organizată de Climate Group’s NY cu tema Accelerarea schimbării prin prezentarea de informații sociale, de mediu și de guvernanță (ESG);
- Webinarul organizat de Accountancy Europe cu tema Forța schimbării: Mobilizarea sectorului public pentru o economie durabilă,
- Forumul IFAC și MOSAIC Către un viitor sustenabil în decembrie 2021 și
- Contabilizarea climei: orientări practice pentru integrarea dispozițiilor TCFD, eveniment organizat de IFAC, CDSB și We Mean Business Coalition, care a avut loc în cadrul COP26, Conferința ONU privind schimbările climatice din 2021.
Având în vedere că sunt necesare noi standarde și acțiuni, iar procesul de consultare între părțile interesate este foarte important și conduce la concluziile și orientările necesare, CECCAR a participat la consultarea Fundației IFRS din decembrie 2020 privind raportarea în materie de sustenabilitate și modul în care Fundația IFRS ar putea aborda raportarea privind sustenabilitatea, înțelegând, în același timp, apelurile din ce în ce mai numeroase pentru nevoia urgentă de a asigura o mai mare coerență a raportării și informații comparabile.
Pentru a sprijini membrii, CECCAR le oferă acestora acces continuu la resurse în cadrul Romanian Business Resilience Network (businessresilience.ro), un knowledge hub creat de CECCAR și dedicat sprijinirii comunității de afaceri pentru a se redresa, reinventa și persevera. Acest centru de resurse împărtășește bunele practici identificate la nivel național și internațional și oferă instrumente și sprijin întreprinderilor în eforturile lor de asigurare a continuității activității, inclusiv în ceea ce privește reziliența economică la schimbările climatice, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris; și un flux fiabil de informații exacte, actualizate și de încredere, garantate de profesioniști. CECCAR colaborează îndeaproape cu autoritățile de reglementare pentru a asigura schimbul de opinii profesionale și pentru a fi un canal de informare de la aceștia către comunitatea de afaceri.
Toate aceste acțiuni și cele care vor urma pornesc de la conștientizarea faptului că something new is in town și că profesioniștii contabili pot și trebuie să se implice. Este imperativ ca noi, ca organizații profesionale de contabilitate, să fim prezenți și să dăm tonul – să ajutăm membrii să dobândească cunoștințele necesare pentru a reuși în acest domeniu. Trebuie să înțelegem cum să creăm valoare prin gândire integrată și cum să ne extindem gama de servicii cu altele noi, de data aceasta prin raportarea sustenabilității. Acesta este doar începutul unei noi provocări și suntem pregătiți să o înfruntăm.
Versiunea originală a articolului poate fi citită pe site-ul IFAC.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice