IME: Bulgaria îndeplinește criteriile pentru aderarea la zona euro
Numărul 2, 22-28 ian. 2025 » Lumea în care trăim
Bulgaria este acum pe calea adoptării monedei euro, 1 ianuarie 2026 fiind data-țintă pentru aderare, conform unei analize realizate de Institutul pentru Economie de Piață (IME), informează Novinite, preluată de Agerpres. Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a inflației în Bulgaria îndeplinea criteriul stabilit în Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro.
Începând din decembrie 2024, inflația medie anuală în Bulgaria se situează la 2,6%. Comparativ, Lituania, Finlanda și Italia aveau rate ale inflației de 0,9%, 1% și, respectiv, 1,1%, conform Eurostat.
Pe baza acestor cifre, Peter Ganev, de la IME, a ajuns la concluzia că rata inflației în Bulgaria este în intervalul țintă stabilit în Tratatul de la Maastricht. Conform acestui document, criteriul privind inflația este calculat folosind rata medie a inflației din trei state membre ale UE cu cea mai scăzută inflației. Se adaugă 1,5 puncte procentuale la această medie și se fixează plafonul la 2,5%. În condițiile în care în Bulgaria inflația s-a situat la 2,6%, deviația de la obiectiv este de doar 0,1%.
Ministrul de Finanțe, Temenuzhka Petkova, a subliniat că Bulgaria trebuie să profite de oportunitatea de a se alătura zonei euro, numind acest obiectiv o prioritate pentru Guvern. Fostul ministru de Finanțe, Lyudmila Petkova, în prezent adjunct, a confirmat că Executivul intenționează să trimită solicitări la Bruxelles și Frankfurt pentru rapoarte extraordinare de convergență până la 31 ianuarie 2025, ca parte a procedurii prin care Bulgaria se asigură că îndeplinește toate criteriile pentru adoptarea euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile