Importurile de energie ale UE au scăzut în trimestrul doi din 2024
Numărul 38, 25 sep. - 1 oct. 2024 » Breviar statistic
Uniunea Europeană a importat, în trimestrul al doilea din 2024, produse energetice în valoare de 94,9 miliarde euro, ajungând la o cantitate totală de 117,9 milioane de tone, iar comparativ cu perioada similară din 2023, importurile au scăzut atât ca valoare (-10,7%), cât și ca greutate netă (-9,7%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. O ușoară creștere, de 5,6%, a fost raportată la valoarea uleiurilor petroliere, în perioada aprilie-iunie 2024, comparativ cu trimestrul doi din 2023, în timp ce volumul importurilor de uleiuri petroliere a scăzut cu 2,2%.
Valoarea gazelor naturale importate în stare gazoasă a înregistrat în ritm anual un declin de 31,4% în trimestrul doi din 2024, în timp ce volumul a scăzut cu 9,5%. O tendință similară se observă la gazele naturale lichefiate (GNL), valoarea importurilor scăzând cu 41,2%, iar volumul cu 20,2%.
În trimestrul doi din 2024, majoritatea importurilor UE de uleiuri petroliere a venit din Statele Unite ale Americii (15,1%), Norvegia (14,1%) și Kazahstan (11,7%). Majoritatea gazelor naturale importate în stare gazoasă a fost din Norvegia (43,5%), Algeria (21,6%) și Rusia (15,5%). De asemenea, SUA au furnizat aproape jumătate din importurile UE de gaze naturale lichefiate (46%), înaintea Rusiei (16,8%) și Qatarului (11,9%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc