Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Impozitarea, în timp şi spaţiu

Impozitarea, în timp şi spaţiu

Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Nu este dificil de sesizat că, în actuala campanie electorală, tema fiscalităţii ocupă un loc predilect. Cei mai mulţi candidaţi se întrec în promisiuni privind reducerea taxelor şi impozitelor, convinşi că, în acest mod, atrag cu deosebire atenţia alegătorilor şi, astfel, automat, se multiplică intenţiile favorabile de vot. Fără îndoială, fiscalitatea reprezintă un instrument esenţial de stimulare a fenomenelor economico-sociale pozitive şi de diminuare a celor negative. Dar, pe de-o parte, este iluzoriu că ar rezolva totul în materie de economie, iar, pe de altă parte, contează enorm mecanismele prin care se aplică până şi cele mai bune soluţii.

Profesioniştii contabili ştiu mai bine ca oricine ce înseamnă o fiscalitate raţională, bazată pe resurse reale, pe principii sănătoase, pe echitate, predictibilitate şi stabilitate.

Este păcat că diverse aspecte ale fiscalităţii nu sunt explicate marelui public de specialişti, ci de analiştii „de serviciu” ai diferitelor televiziuni. În asemenea condiţii, este extrem de util ca vocile autorizate să pună ceva ordine în vacarmul electoral, să prezinte mecanismele aferente fiscalităţii, virtuţile şi limitele anumitor impozite şi taxe, modalităţile concrete de aplicare a unor reglementări. Din acest unghi de vedere, semnalez – fie şi numai pentru luare la cunoştinţă, cum se spune – discursul rostit recent de prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, la Forumul de Fiscalitate pentru Industria Serviciilor Financiare, desfăşurat la Institutul Bancar Român.

Înainte de toate, a atras atenţia asupra noii paradigme spre care evoluează sistemul economic mondial, paradigmă care impune intensificarea cooperării internaţionale privind schimbul de informații fiscale, verigă esenţială a mixului de politici economice pentru accelerarea dezvoltării şi reducerea sărăciei, deopotrivă, în țările bogate și în cele mai puţin dezvoltate. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) preciza, într-un recent raport, că principiile regulilor fiscale internaţionale datează din anii 1920, fiind, deci, vechi de aproape un secol, perioadă în care s-au produs mutații structurale importante în planul politicilor naționale și al relațiilor dintre state.

Prim-viceguvernatorul BNR a relevat că „OECD a dezvoltat standardul comun de raportare, inclusiv de către bănci și alte instituții financiare, cu privire la conturile persoanelor fizice și juridice, precum și referitor la schimbul automat de informaţii financiare, răspunzând, astfel, apelului G-20 privind transparenţa fiscală”. Standardul menţionat marchează exact amintita schimbare de paradigmă, prin introducerea obligativității acestor raportări financiare, guvernele având, astfel, la dispoziție un instrument esențial pentru urmărirea fondurilor transferate în alte jurisdicții și aplicarea măsurilor de impozitare a acestora, ceea ce nu era posibil până acum.

În acelaşi timp, profesorul Florin Georgescu a reiterat ideea potrivit căreia necesitatea reformării sistemului fiscal a devenit unul dintre obiectivele majore ale Uniunii Europene. În acest sens, a fost adoptată recent Directiva privind stabilirea normelor menite să combată evitarea plății obligațiilor fiscale care au incidență negativă directă asupra funcționării Pieței Interne. În context, capătă o importanţă cu totul specială principiul enunţat de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi anume acela că fiecare companie, indiferent cât de mare sau de mică este, trebuie să își achite impozitele acolo unde își realizează profitul. Este o mult aşteptată tăiere a „nodului gordian” reprezentat de fuga şi ascunderea profiturilor în vederea neimpozitării acestora, cu trimitere în special la cazurile unor multinaţionale. Agenda Uniunii Europene pornește de la constatarea că regimul actual de impozitare a companiilor este depășit și neadaptat mediului de afaceri modern, caracterizat prin globalizare, digitalizare și mobilitate crescută a firmelor. Evitarea plății impozitelor afectează grav bugetele publice, unele calcule atestând că este vorba, la scara UE, de o pagubă anuală de cel puţin 70 miliarde euro. Acest fenomen măreşte substanţial povara fiscală nu numai asupra firmelor, ci şi asupra cetăţenilor, provoacă distorsiuni în mediul concurenţial, creând, inevitabil, o situaţie discriminatorie în cazul firmelor care îşi achită obligaţiile şi care, în acest mod, asigură şi resurse pentru finanţarea politicilor publice.

Sigur, tema este mult mai complexă şi apare necesar un proces de aprofundare atât în plan conceptual, cât şi în sfera practicii. Important este că, prin noua paradigmă, se conturează o deschidere semnificativă a politicilor fiscale spre realităţile economico-sociale, astfel încât sistemul de impozite şi taxe să îndeplinească, într-o măsură tot mai mare, rolul de stimul pentru tot ceea ce poate determina o evoluţie economico-socială sănătoasă care, finalmente, să se regăsească în condiţiile de trai ale populaţiei.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.