Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În 2015 şi 2016, Fondul European de Ajustare la Globalizare a sprijinit 19.500 de lucrători disponibilizați

În 2015 şi 2016, Fondul European de Ajustare la Globalizare a sprijinit 19.500 de lucrători disponibilizați

Numărul 42, 7-13 nov. 2017  »  Lumea în care trăim

Comisia Europeană (CE) a publicat Raportul privind performanța Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEG) în 2015 și 2016. Documentul reafirmă rolul Fondului ca exemplu emblematic al solidarității europene în limitele disponibilităților organizaționale și bugetare. În perioada analizată, prin intermediul fondului, aproape 19.500 de lucrători au fost ajutați să se adapteze la configurația în modificare a schimburilor comerciale și la consecințele crizei economice și financiare.

„Rezultatele demonstrează valoarea adăugată a FEG în ceea ce privește sprijinirea lucrătorilor disponibilizați care au dificultăți în a-și găsi un nou loc de muncă. Asistența din partea fondului, în valoare de 70 de milioane de euro, a dat roade: în 2015 și 2016, 9.072 de lucrători care au beneficiat de asistență au fost reîncadrați în muncă, în pofida situației dificile cu care se confruntau aceste persoane pe piața forței de muncă. Cea de a zecea aniversare a lui, sărbătorită anul acesta, reprezintă o dovadă a solidarității europene față de lucrătorii care au căzut victime concedierilor în masă cauzate de globalizare sau de criză.”

Potrivit unui comunicat al CE, 9.072 de lucrători, adică aproape jumătate din cei care au participat la măsurile FEG și-au găsit noi locuri de muncă sau desfășurau o activitate independentă după un an, la sfârșitul perioadei de punere în aplicare a măsurilor. La momentul respectiv, un număr suplimentar de 645 de persoane participau la un program educațional sau de formare pentru a-și spori șansele de angajare în viitor. De asemenea, statele membre au raportat că situația personală, șansele de angajare și încrederea lucrătorilor în ei înșiși s-au îmbunătățit în mod vizibil datorită asistenței și serviciilor Fondului. Acest lucru a fost valabil chiar și în cazul celor care nu au găsit un nou loc de muncă imediat după încheierea măsurilor.

„Aceste rezultate pozitive sunt încurajatoare, în special dat fiind contextul dificil în care au fost obținute. Situația de pe piața forței de muncă din unele state membre a fost deosebit de dificilă în perioada care face obiectul raportului. Au avut loc concedieri în masă în regiuni care erau deja afectate de rate ale șomajului peste medie. Numeroși lucrători sprijiniți aveau un nivel scăzut de calificare sau prezentau alte dezavantaje din punctul de vedere al căutării unui loc de muncă. Acest lucru dovedește încă o dată faptul că finanțarea din partea UE, cum este și Fondul European de Ajustare la Globalizare, poate schimba în mod semnificativ situația, în special pentru persoanele cele mai vulnerabile din societățile noastre”, se menţionează în comunicat.

Fondul European de Ajustare la Globalizare oferă finanțare pentru măsuri concrete cu scopul de a-i sprijini pe lucrătorii disponibilizați să își îmbunătățească șansele de angajare și să găsească noi oportunități de locuri de muncă. El finanțează măsuri adaptate situației specifice în care se află fiecare lucrător vizat (cum ar fi: ▪ activități intensive și personalizate de asistență pentru căutarea unui loc de muncă, ▪ diverse tipuri de activități de formare profesională, de perfecționare și de recalificare, ▪ stimulente și alocații provizorii pe durata măsurilor active, ▪ sprijin pentru înființarea de întreprinderi).

În 2017, se împlinesc 10 ani de la înființarea FEG. De la înființare, au fost solicitate circa de 600 de milioane de euro pentru a ajuta aproximativ 137.600 de lucrători și 2.944 de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.