Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În dezbatere publică, Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

În dezbatere publică, Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017  »  Curier legislativ

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică normele de aplicare a legii care oferă clienților posibilitatea de a retrage maximum 200 lei în momentul plății prin card a contravalorii unor bunuri sau servicii. Proiectul clarifică etapele pe care trebuie să le parcurgă și documentele pe care trebuie să le emită comercianții.

Cei interesați pot consulta proiectul pe site-ul ministerului de resort, secțiunea Transparență decizională.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de act normativ instituie, printre altele, obligația persoanelor juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei, a operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică și a instituțiilor publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități și alte obligații de plată, de a accepta încasări și prin intermediul cardurilor. De asemenea, entitățile menționate anterior vor avea, potrivit legii, posibilitatea de a accepta la plată instrumente de plată electronică cu acces la distanță.

Proiectul definește, de asemenea, următorii termeni: beneficiarii plății; comercianți; avans în numerar; carduri; ghișee automate; portofel electronic; terminale de plată; semnul privind acordarea avansului în numerar; servicii de utilitate publică.

Totodată, sunt stabilite atât operațiunile pe care trebuie să le efectueze beneficiarii plății și comercianții care optează să ofere serviciul de avans în numerar, cât și documentele pe care trebuie să le emită aceștia, în vederea evidențierii sumelor oferite cu titlu de avans în numerar, ținând seama de limitările tehnice ale caselor de marcat cu rolă jurnal.

Se precizează că obligația beneficiarilor plății de a accepta încasări și prin intermediul cardurilor este valabilă la toate punctele de încasare, întrucât sintagma utilizată de legiuitor în OUG nr. 193/2002 – „în toate locurile indicate de aceștia” – poate induce în eroare și poate conduce la o implementare selectivă a obligației.

Se stabilește, totodată, obligația beneficiarilor plății și a comercianților, care acceptă la plată carduri, de a informa persoana solicitantă cu privire la suma maximă care poate fi furnizată ca avans în numerar.

Întrucât la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 193/2002 se prevede, pe de o parte, faptul că băncile acceptante au obligația de a instala terminale de plată în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării, iar, pe de altă parte, faptul că instalarea terminalelor se realizează în baza contractelor încheiate în acest scop, pentru a evita interpretările divergente, se precizează că termenul curge de la data solicitării, cu condiția existenței unui contract de acceptare la plată între părți.

Actul normativ mai stabilește că în contractele încheiate cu instituțiile acceptante se prevăd tipurile de obligații de plată care se pot achita la fiecare tip de terminal de plată prin intermediul cardurilor, iar în cazul în care se acordă avans în numerar, condițiile de furnizare a acestuia.

Documentul mai stipulează obligația beneficiarilor plății și a comercianților de a informa plătitorul cu privire la serviciile prestate prin intermediul terminalelor și de a comunica informații cu privire la obligațiile de plată ale acestuia.

De asemenea, actul normativ mai precizează următoarele: instituțiile acceptante suportă cheltuielile cu achiziționarea și instalarea terminalelor de plată; pentru plățile inițiate prin intermediul terminalelor de plată, instituțiile acceptante asigură emiterea unei chitanțe de la terminalul de plată, care reprezintă pentru utilizatorul de card dovada autorizării plății; obligația operatorului de la ghișeul instituției publice care acceptă plata cu cardul de a elibera, pe lângă chitanța emisă de terminalul de plată, și un document care cuprinde defalcarea sumei totale plătite pe obligații de plată și data efectuării plății; pentru plățile inițiate cu carduri prin internet, beneficiarii plății și comercianții au obligația de a transmite un document în format electronic, care cuprinde defalcarea sumei totale plătite pe obligații de plată și data efectuării plății.

Sunt stabilite, totodată, obligațiile pe care le au instituțiile acceptante în vederea transferării către conturile beneficiarilor a sumelor reprezentând obligații de plată achitate prin intermediul cardurilor de către plătitor.

La elaborarea proiectului de act normativ au avut loc consultări cu reprezentanți ai Băncii Naționale a României, ai Asociației de Plăți Electronice din România și ai Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.