Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În ianuarie, creditul acordat firmelor și populației a crescut, în ritm anual, cu 5,7%, iar depozitele rezidenților s-au majorat cu 11,9%

În ianuarie, creditul acordat firmelor și populației a crescut, în ritm anual, cu 5,7%, iar depozitele rezidenților s-au majorat cu 11,9%

Numărul 8, 28 feb. - 5 mar. 2024  »  Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna ianuarie 2024 cu 0,6% față de decembrie 2023 (-1,7% în termeni reali), până la nivelul de 384,757 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 68,5% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,5%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,5% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,8% (-0,9%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 5,7% (-1,6% în termeni reali), pe seama majorării cu 5,0% a componentei în lei (-2,2% în termeni reali) și cu 7,1% a componentei în valută exprimată în lei (6,0% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în ianuarie 2024 de 1,9% față de luna anterioară, până la 200,258 miliarde lei. În raport cu ianuarie 2023, acesta s-a majorat cu 13,7% (5,8% în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în ianuarie 2024 cu 0,1% față de luna anterioară, până la nivelul de 574,679 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (4,2% în termeni reali). Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 69,7% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,2% față de luna decembrie 2023, până la 400,833 miliarde lei. Comparativ cu ianuarie 2023, acestea s-au majorat cu 18,4% (10,3% în termeni reali). Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,9% față de luna anterioară, până la 220,229,9 milioane lei și cu 22,7% (14,3% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior. Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 1,6% (până la 180,603 miliarde lei) față de luna precedentă, iar față de luna ianuarie 2023, au înregistrat o creștere de 13,6% (5,8% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 30,3% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,0% față de decembrie 2023, ajungând până la nivelul de 173,845 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,9%, până la 34,937 miliarde euro). Comparativ cu ianuarie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 0,7% (-1,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro). Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% față de decembrie 2023, până la 120,328 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 2,8% (-3,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro). Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 1,9% față de luna decembrie 2023, până la 53,517 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu ianuarie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 4,3% (3,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.