Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
„În largul mării” de Sławomir Mrożek, în regia lui Felix Alexa, cea dintâi premieră a anului 2025, la TNB

„În largul mării” de Sławomir Mrożek, în regia lui Felix Alexa, cea dintâi premieră a anului 2025, la TNB

Numărul 50-51, 18 dec. 2024 - 14 ian. 2025  »  Roza vânturilor

Noul an debutează la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București cu o premieră în regia lui Felix Alexa: În largul mării de Sławomir Mrożek, pe scena Sălii Pictura.

„Cu o distribuție remarcabilă și într-o atmosferă de o plasticitate extraordinară creată de scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean, regizorul Felix Alexa reimaginează comedia neagră a lui Sławomir Mrożek din anii ’60 pentru publicul de astăzi. Poate cea mai bună piesă într-un act a unuia dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului XX, «În largul mării» este o parabolă politică și totodată o comedie absurdă care conține un mesaj neliniștitor în spatele umorului. Deși scrisă în plină cenzură sovietică, piesa este de o actualitate tulburătoare și pare desprinsă din titlurile de presă ale zilelor noastre”, menționează TNB, într-un comunicat.

 Piesa urmărește soarta a trei naufragiați înfometați ce încearcă să găsească o modalitate „democratică” de a decide care dintre ei va fi mâncat de ceilalți doi. Argumentele devin din ce în ce mai demagogice, intimidarea și lingușeala din ce în ce mai intense, până când intervențiile unui poștaș aflat în trecere și ale unui bătrân servitor împing acțiunea către un punct culminant înfricoșător.

 „În largul mării” condamnă, prin cinismul, absurdul și satira caracteristice scriiturii lui Mrożek, brutalitatea machiavelică a puterii politice din toate timpurile.

 „Ce poate fi mai actual astăzi decât „mâncatul omului de către om”, cum spune un personaj al piesei lui Mrożek? Aș spune că ne învârtim azi în jurul nuanțelor acestei acțiuni canibalice, în toate sensurile sale. Un text sclipitor de inteligent, «În largul mării» devine acum mult mai incitant, periculos și acut decât atunci când a fost scris. Pentru mine, spectacolul acesta este un strigăt de alarmă în ceea ce privește degradarea morală a societății. Sub umorul negru, subtil și percutant al piesei se ascund adevărurile dureroase ale vieții noastre cotidiene. Și totuși, până unde poate merge ființa umană cu lipsa scrupulelor când «foamea» devine elementul principal? Suficient de departe încât «În largul mării», această bijuterie a teatrului absurdului, să devină de un realism crud”, a declarat Felix Alexa, citat în comunicat.

Distribuție: Șerban Pavlu, Victoria Dicu, Emilian Mârnea, Andrei Finți, Eduard Cîrlan.

Regie, Lighting design, Ilustrație muzicală: Felix Alexa.

Primele reprezentații vor avea loc pe 17, 18 și 19 ianuarie 2025, de la ora 19.00, iar premiera oficială, pe 24 ianuarie, ora 19.00.

(Sursă foto: TNB)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.