În luna iunie, câștigul salarial mediu brut a fost 5.779 lei, iar cel net 3.541 lei
Telex » Știri
11 august 2021
În luna iunie a acestui an, câștigul salarial mediu nominal brut a fost 5.779 lei, cu 84 lei (+1,5%) mai mare decât în luna anterioară, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu nominal net a fost 3.541 lei, în creștere față de luna precedentă cu 49 lei (+1,4%). Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,4%
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (8.439 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.926 lei).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor