În luna mai, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%
Telex » Știri 2 iulie 2020
Rata şomajului în luna mai a acestui an a crescut la nivelul celei de acum trei ani (prima parte a anului 2017), respectiv cu 0,4 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (5,2 față de 4,8%), a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2020 a fost de 463.000 persoane, în creştere atât față de luna precedentă (432.000), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (352.000).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 2,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna mai 2020 (4,8% în cazul bărbaţilor şi 3,3% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial