În Norvegia, vehiculele electrice ar putea depăși mașinile alimentate pe benzină până la finalul acestui an
Numărul 14, 10-16 apr. 2024 » Lumea în care trăim
Numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii (BEV) pe autostrăzile din Norvegia este în grafic pentru a depăși numărul mașinilor alimentate pe benzină până la finalul acestui an sau începutul lui 2025, o premieră la nivel mondial, conform calculelor Reuters, relatează Agerpres. Succesul EV vine pe fondul subvențiilor generoase, datorită parțial Fondului suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care controlează active în valoare de 1.600 miliarde de dolari.
Totuși, analiștii spun că va mai dura câțiva ani până când numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii va depăși numărul mașinilor alimentate cu motorină.
Statul nordic cu 5,5 milioane de locuitori vrea să devină prima națiune care interzice până în 2025 vânzările de mașini noi alimentate cu benzină și motorină. Nouă din zece noi mașini vândute la începutul acestui an au fost BEV. Dacă mai multe țări ar urma exemplul Norvegiei, cererea de petrol pe plan mondial ar putea atinge nivelul de vârf mai repede decât se estima. Previziunile Agenției Internaționale a Energiei (IEA) arată că nivelul de vârf va fi înainte de 2030, mașinile și furgonetele fiind responsabile pentru mai mult de 25% din cererea de petrol.
Totuși, tranziția Norvegiei a fost costisitoare, țara exceptând vehicule electrice alimentate pe baterii de la plata taxelor impuse mașinilor cu motoare cu combustie internă și investind în stații de reîncărcare.
La 15 martie, vehiculele electrice alimentate pe baterii reprezentau 24,3% din cele 2,9 milioane de mașini din Norvegia, față de 26,9% în cazul mașinilor alimentate pe benzină, conform datelor Administrației Drumurilor Publice consultate de Reuters.
"Dacă tendința continuă în următoarele 12 luni, anul viitor pe vremea acesta vor mai multe vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia decât mașini alimentate pe benzină, și probabil chiar înainte de finalul acestui an", a apreciat Robbie Andrew, analist la think-thank-ul CICERO.
Cu aproape 370.000 mai multe mașini alimentate cu motorină decât BEV, va dura probabil 3-4 ani până când vehicule electrice alimentate pe baterii le vor depăși pe cele alimentate cu motorină, a adăugat Andrew.
Și Ingvild Kilen Roerholt, șeful diviziei de cercetare în domeniul transporturilor la think-thank-ul Zero se așteaptă ca anul acesta numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia să depășească numărul mașinilor alimentate pe benzină, în pofida recentei încetiniri a vânzărilor.
Anul trecut, vânzările de mașini electrice noi alimentate pe baterii au scăzut cu aproximativ un sfert în Norvegia, pe fondul declinului vânzărilor de vehicule noi, în urma majorării dobânzilor și a reducerii unor stimulente guvernamentale. Totuși, în ianuarie cota de piață a BEV în totalul vânzărilor a atins nivelul record de 92,1%, potrivit datelor publicate de Autoritatea rutieră din Norvegia (OFV).
În pofida scăderii recente a vânzărilor, Roerholt a declarat că "este destul de sigur" că vânzările de mașini electrice noi alimentate pe baterii în Norvegia vor depăși anul acesta 76.000 unități. De asemenea, oficialul a previzionat că până în 2029 numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia va depăși numărul mașinilor alimentate pe benzină și motorină.
La 15 martie, erau aproximativ 340.000 vehicule hibride în Norvegia, majoritatea hibride plug-in cu motoare pe benzină, reprezentând 12% din flota totală, conform OFV. Dar în ultimii ani a scăzut cota de piață a vehiculelor hibride în urma retragerii stimulentelor guvernamentale.
Asociația norvegiană a vehiculelor electrice (EV) se așteaptă ca BEV să fie responsabile pentru 95% din toate vânzările de mașini noi în 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial