În octombrie, se va relansa Măsura 1 - „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”
Numărul 33, 8-14 sept. 2021 » Direct de la sursă
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat, printr-un comunicat, relansarea, în luna octombrie, a Măsurii 1 - “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”. Astfel, în perioada 12-22 octombrie 2021, aplicația de înscriere pentru a doua sesiune aferentă măsurii “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi disponibilă pe site-ul granturi.imm.gov.ro.
Măsura 1 face parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completarile si modificarile ulterioare, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
Reprezentanții MEAT precizează că relansarea măsurii de sprijin care oferă ajutor financiar nerambursabil sub formă forfetară în valoare de maximum 2.000 euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii, vine cu serie de noutăți față de facilitățile oferite în prima sesiune, respectiv:
▪︎ Devin eligibili și beneficiarii din categoria Întreprinderilor Individuale și a Întreprinderilor Familiale, cu activitate economică în unul din domeniile prevăzute în Anexa nr. 1 la OUG 130/2020;
▪︎ Devin eligibili și beneficiarii din categoria profesioniștilor, definiți și reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice