MyWIZ, secretul contabililor de succes
În primele opt luni, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 13,7%

În primele opt luni, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 13,7%

Numărul 34, 10-16 septembrie 2019  »  Breviar statistic

În primele opt luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns la 118.003 unități, ceea ce reprezintă o creștere de 13,7% față de perioadă similară a anului trecut, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), citată de Mediafax. Conform datelor comunicate de Direcția de Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în luna august au fost înmatriculate 23.177 autoturisme noi, cu 18,8% mai puține decât în luna similară a anului trecut, când conjunctura legată de obligativitatea punerii pe piață după data de 1 septembrie a unor autoturisme omologate conform unui standard mai strict de măsurare a emisiilor de CO2 (WLTP) a condus la un număr record de 28.546 autoturisme înmatriculate.

În perioada iulie-august 2019 s-a înregistrat o creștere de 6,0% față de perioada similară a anului trecut.

În Europa, analizându-se situația din cele mai mari piețe pentru autoturismele noi, luna august 2019 a fost una de scădere, acestea înregistrând volume mai mici în comparație cu luna similară a anului trecut, astfel: Spania, -30,8%; Franța, -14,1%; Italia, -3,1%; UK, -1,6%; Germania, -0,8%. Pe ansamblul statelor din vestul Europei (UE15), în luna august s-a consemnat o scădere de 8,5% a vânzărilor de autoturisme noi, iar pe întreagă perioadă din acest an, una de 3,6%. Dar ar trebui avut în vedere faptul că, la fel ca în România, aplicabilitatea standardului de omologare WLTP (emisia de CO2) din septembrie anul trecut, a produs serioase distorsiuni pe piață europeană în august și ultimele luni din 2018, fapt ce poate fi favorabil unei evoluții mai bune a pieței auto în a două parte a anului 2019.

Pe de altă parte, importul în România de autoturisme rulate înregistrează, după 8 luni din 2019, o scădere de 6,0% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Chiar și în aceste condiții, cele rulate sunt de circa 2,5 ori mai multe decât cele noi, fapt ce conduce la deteriorarea, în continuare, a calității factorilor de mediu în marile orașe, ca urmare a faptului că marea majoritate a celor rulate au un nivel de poluare ridicat.

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCVs, HCVs, Minibuse), acestea înregistrează în România, după 8 luni din 2019, o creștere generală de 10,6% pe segmentul celor noi și o scădere de 5,5% la cele rulate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.