În primele trei trimestre, turiştii nerezidenţi sosiţi în România au cheltuit în medie 2.604,7 lei/persoană

În primele trei trimestre, turiştii nerezidenţi sosiţi în România au cheltuit în medie 2.604,7 lei/persoană

Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020  »  Breviar statistic

În perioada ianuarie – septembrie 2019 numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 2,106 milioane, cheltuielile acestora însumând 5,486 miliarde lei, relevă datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de 54,6% dintre turiştii nerezidenţi sosiți în România în perioada analizată, cheltuielile acestora reprezentând 57,7% din total.

45,4% dintre turiștii nerezidenți sosiți în România în primele nouă luni au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (68,8%) și pentru vizitarea rudelor și prietenilor (8,7%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,7%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,9% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,8%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 45,6% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,5% cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 53,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 47,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,7% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 80,0% din numărul total de turişti, în timp ce 11,0%, au utilizat autoturisme proprii, 7,4% autocare și autobuze, iar 1,6% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.