MyWIZ - Business în cloud
În primul semestru, turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit 2,76 miliarde de lei

În primul semestru, turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit 2,76 miliarde de lei

Numărul 25, 20-26 septembrie 2016  »  Breviar statistic

În prima jumătate a acestui an, numărul de turiști nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective a fost de 1,092 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,761 miliarde de lei (în medie, 2.527,5 lei/persoană), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul total de nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective în trimestrul II 2016 a fost de 678.700, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1,650 miliarde de lei.

Potrivit INS, principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România în semestrul I a fost reprezentat de afaceri, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (59,0% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 57,5% din total. Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România a fost reprezentat de călătoriile în scop particular (41,0% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (59,6%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (53,0%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (94,1%). Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 16,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,6%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 37,2% au reprezentat cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor și băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri și suvenire – 34,8%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 56,5% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru bilete de intrare în muzee, obiective turistice, grădini zoologice/botanice au reprezentat 22,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenților sosiți în România, 52,0% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 29,4% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii nerezidenți pentru a sosi în țara noastră a fost avionul (75,2% din numărul total de turiști). Autoturismele proprii au reprezentat 13,7%, urmate de autocare și autobuze, cu 9,3%, alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.), cu 1,9%.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.