MyWIZ - Business în cloud
În proiect, modificări la Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

În proiect, modificări la Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023  »  Curier legislativ

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) propune, printr-un proiect de HG publicat în consultare publică pe site-ul instituției, modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin HG nr. 52/2011. Proiectul a fost elaborat în contextul în care, prin OUG nr. 164/2022, au fost aduse modificări și completări OUG nr. 111/2010, ca urmare a obligației de transpunere în legislația națională a Directivei 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului, respectiv în ceea ce privește concediul pentru creșterea copilului.

Principalele amendamente introduse prin OUG nr. 164/2022 se referă la: ● modificarea reglementărilor actuale în sensul extinderii perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat inițial dreptul, de la cel puțin o lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului; ● reglementarea situației privind recalcularea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului, în cazul obținerii în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv ani, în cazul copilului cu handicap, a unor venituri din hotărâri judecătorești/adeverințe/acte de rectificare a veniturilor; ● suspendarea/încetarea plății indemnizației pentru creșterea copilului în situația expirării certificatului de încadrare în grad de handicap, în perioada concediului de creștere a copilului; ● reglementarea unei perioade de preaviz rezonabilă pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului; ● revizuirea unor dispoziții privind asimilarea veniturilor realizate în alte state membre ale UE; ● introducerea ca perioadă asimilată a concediului și indemnizației de acomodare, în vederea acordării concediului și indemnizației pentru creșterea copilului; ● reglementarea situației privind recuperarea sumelor reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr.232/2021; ● introducerea altor modificări astfel încât să fie asigurată claritate la nivel legislativ și o transpunere corespunzătoare a prevederilor noii Directive.

În acest context, prin noul proiect de Ordin se au în vedere următoarele:

introducerea de reglementări care să clarifice situațiile de cumul al drepturilor prevăzute la art. 31 alin.(2) și art. 2 din ordonanța de urgență în cazul unui părinte sau în cazul fiecărui părinte în parte, pentru a se asigura o aplicare unitară, ordonanța de urgență precizând doar posibilitatea cumulului de drepturi, nu și cum se poate realiza acest cumul;

completarea reglementărilor care privesc totalizarea perioadelor de activitate conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;

modificarea prevederilor referitoare la recalcularea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în cazul persoanelor îndreptățite care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, în sensul în care, potrivit OUG nr.164/2022, acestea pot fi recalculate în baza hotărârilor judecătorești sau a documentelor justificative prezentate de beneficiar;

clarificarea modalității de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului și/sau a stimulentului de inserție în perioada cuprinsă între împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilitate și până la 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate, iar în această perioadă se produce o situație care poate genera un nou drept;

clarificarea procedurii de acordare a indemnizației lunare, respectiv a stimulentului de inserție în cazul în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță își modifică raportul de muncă/de serviciu, în practică fiind înregistrate situații în care beneficiarii indemnizației sau ai stimulentului de inserție fie nu se mai încadrează în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță fie din sistemul civil se încadrează în sistemul de apărare, ordine publică.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.