În proiect, noi reglementări privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare
Telex » Știri 15 aprilie 2022
Ministerul Economiei a publicat în transparență decizională un proiect de HG pentru modificarea și completarea HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare. Proiectul – care transpune în legislația națională o serie de reglementări europene – introduce un articol nou în HG nr. 947/2000 referitor la informațiile pentru consumatori legate de reducerile de preț. Orice notificare de reducere a prețului trebuie să indice clar prețul aplicat anterior de comerciant (prețul anterior). Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.
Actul normativ prevede opțiuni de reglementare la nivel național în ceea ce privește bunurile care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), reducerile de preț continue și bunurile care au fost prezente pe piață mai puțin de 30 de zile.
Această reglementare ar urma să intre în vigoare la 28 mai 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile