În proiect, noi reglementări privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
Numărul 5, 9-15 feb. 2022 » Curier legislativ
Se propun introducerea unei noi proceduri pre-insolvență – acordul de restructurare preventivă – și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv
Guvernul a adoptat proiectul de lege care transpune Directiva Europeană în domeniul restructurării preventive, a anunțat Ministerul Justiției, într-un comunicat. Astfel, companiile românești urmează să aibă acces la cadre de restructurare îmbunătățite și la instrumente de avertizare timpurie. Proiectul de lege adoptat de Guvern are în vedere modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care transpune în dreptul românesc Directiva (UE) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența.
Directiva europeană și proiectul de lege de transpunere își propun să faciliteze accesarea măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate, pentru a preveni ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile și pentru a stimula reluarea activității economice a companiilor care întâmpină dificultăți financiare, îndepărtând, astfel, stigmatul eșecului. „În contextul actual, când multe companii experimentează dificultăți punctuale sau sectoriale pe fondul pandemiei, transpunerea Directivei în legislația națională este o oportunitate pentru însănătoșirea mediului de afaceri românesc. Proceduri mai clare, mai flexibile, cu o mai largă marjă de negociere a debitorului cu creditorii săi, sub umbrela unei suspendări de maximum 4 luni a executărilor silite, instrumente procedurale adaptate unei stări de dificultate incipientă vor veni în sprijinul antreprenorilor afectați de pandemie”, precizează Ministerul Justiției.
În același timp, creditorii companiilor vor beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate.
În plus, noua legislație va încuraja acordarea de finanțări în procedură și va cuprinde prevederi care încearcă să elimine blocajele care tergiversează, în momentul de față, în procedurile de insolvență, aprobarea unui plan de reorganizare.
Urmând standardele prevăzute de Directivă pentru armonizarea legislațiilor statelor membre, dar și spiritul acesteia, de eficientizare și flexibilizare a instrumentelor de redresare, proiectul de lege propune introducerea unei noi proceduri pre-insolvență – acordul de restructurare preventivă – și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv. Noua procedură a fost concepută a se adresa debitorilor aflați într-o fază incipientă a stării de dificultate, în care nu se resimte încă presiunea creditorilor (prin declanșarea unor executări silite), dar în care indicatorii de natură financiară și/sau non-financiară semnalează deja nevoia de a interveni pentru a preveni o situație de insolvență. Procedura este în cea mai mare parte extrajudiciară, negocierile debitorului cu creditorii fiind desfășurate out-of-court, fără existența unor constrângeri de timp sau procedurale, instanța fiind sesizată abia la final, când acordul de restructurare a fost aprobat de creditori, cu majoritățile prevăzute de Directivă.
Dacă starea de dificultate este mai serioasă, fiind previzibilă declanșarea urmăririi de către creditori sau au fost deja începute executări silite individuale, debitorul are la dispoziție o procedură de restructurare mai complexă, concordatul preventiv. În cadrul acesteia, în vederea facilitării negocierii unui plan de restructurare, debitorul beneficiază de o suspendare a executărilor silite individuale pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii, în condiții limitativ prevăzute de lege și cu garanții adecvate pentru creditori. Sunt corectate în proiectul de lege elementele ce împiedicau funcționarea concordatului, identificate de practică, doctrină sau semnalate de mediul de afaceri, inclusiv pe durata consultării publice.
Potrivit inițiatorilor proiectului, documentul încurajează folosirea mijloacelor electronice în realizarea demersurilor procedurale, pentru a facilita ajungerea în termen cât mai scurt la un rezultat favorabil în negocierea acordului de restructurare sau a planului de restructurare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național