În proiect, o „casă inteligentă” care va include o platformă ce va controla consumul tuturor aparatelor electrice din casă
Numărul 38-39, 2-15 oct. 2018 » Roza vânturilor
E.ON şi Microsoft au anunţat demararea unei colaborări care se bazează pe o soluţie software pentru locuinţe, soluţie care impune noi standarde. Demersul se subsumează sintagmei de „casă a viitorului”, care va fi una inteligentă şi va însemna facturi mai mici la energie şi îmbunătăţirea amprentei de carbon a proprietarilor de locuinţe, permiţând, în acelaşi timp, în general, un nivel mai ridicat de libertate şi creşterea calităţii vieţii de zi cu zi.
Prima versiune a noului produs ar urma să fie lansată la începutul anului 2019.
„Pe scurt, este un pas înainte pe care îl face tehnologia specifică locuinţelor inteligente. Soluţia în discuţie se concentrează, în principal, pe managementul energiei şi are ca scop combinarea datelor provenite de la toate aparatele electrice din casă – inclusiv sistemele de încălzire şi de răcire, instalaţiile fotovoltaice, bateriile sau încărcătoarele pentru vehicule electrice – pe o singură platformă, oferind astfel clienţilor o excelentă vedere de ansamblu prin intermediul unui panou accesibil, cu opţiuni simple de control. Până acum, generatoarele şi sistemele din casă erau controlate prin aplicaţii individuale, incompatibile unele cu altele. Prin această nouă soluţie, se va pune la dispoziţia consumatorilor un sistem de control convenabil pentru fiecare unitate în parte, prin intermediul unei singure aplicaţii”, se menţionează într-un comunicat al E.ON..
Folosindu-se de Inteligenţa Artificială şi de Internet of Things (IOT), platforma de control este una care învaţă în permanenţă şi este capabilă să se transforme într-un asistent personal. Aşadar, sistemul de management al energiei propus va putea anticipa momentul în care proprietarii se întorc acasă, de exemplu, setând dinainte temperatura dorită în locuinţă. Proprietarii pot, de asemenea, şi să controleze consumul de energie până la nivelul la care se asigură că, ori de câte ori e posibil, este utilizată doar energia autogenerată.
De asemenea, va fi posibil ca electricitatea în exces provenită de la o baterie de autovehicul electric sau de la un sistem fotovoltaic să fie comercializată pe piaţă, în cazul în care preţurile sunt mari şi comercializarea aduce beneficii proprietarului. În plus, sistemul poate şi să identifice disponibilitatea de energie regenerabilă ieftină din reţea, în cazul în care electricitatea produsă în casă nu este suficientă.
Siguranţa datelor este de maximă importanţă, avându-se în vedere faptul că în fiecare sistem de management al datelor energetice din fiecare locuinţă se stochează şi se criptează extrem de multe informaţii. Datele sunt protejate de către Microsoft Azure Sphere, soluţia Microsoft pentru securizarea dispozitivelor conectate la internet.
Viitorul produs urmează să intre pe o piaţă care se află în creştere puternică. În prezent, în fiecare an se vând 40.000 de sisteme inteligente pentru acasă în întreaga Europă. Conform unui studiu pus la dispoziţia E.ON, se anticipează o creştere a volumului de pe piaţă de până la 200.000 de unităţi în următorii trei ani.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial