Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În proiect, o inițiativă guvernamentală pentru competitivitate

În proiect, o inițiativă guvernamentală pentru competitivitate

Numărul 2, 23-29 ianuarie 2018  »  Direct de la sursă

Vor fi vizate cu prioritate companiile autohtone inovative și de succes

Comitetul Interministerial pentru Competitivitate (CIC), reunit la Ministerul Economiei, a început demersurile de colectare a datelor relevante pentru direcțiile de acțiune stabilite în privința celor cinci priorități menționate în Strategia Națională pentru Competitivitate. Reamintim că aceste priorități au în vedere:

  • Îmbunătățirea mediului de reglementare;
  • Acțiuni parteneriale între mediul public și mediul privat;
  • Factori și servicii suport;
  • Promovarea celor 10 sectoare de viitor (respectiv: turism și ecoturism; textile și pielărie; lemn și mobilă; industrii creative; industria auto și componente; tehnologia informațiilor și comunicațiilor; procesarea alimentelor și a băuturilor; sănătate și produse farmaceutice; energie și management de mediu; bioeconomie – agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură, biofarmaceutică și biotehnologii);
  • Pregătirea Generației 2050 și provocări societale.

CIC își propune concentrarea activității printr-o inițiativă guvernamentală pentru competitivitate.

CIC a demarat discuții, în cadrul unui subgrup de lucru, dedicate strategiilor de specializare inteligentă, susținerii potențialului de inovare, cercetare și de reorientare a industriei către ramurile și serviciile emergente și către piețele internaționale. Specializarea Inteligentă sau RIS3 (Strategii de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă) reprezintă o nouă abordare strategică a dezvoltării economice prin finanțarea cu precădere a cercetării și inovării.

Ministerul Economiei subliniază importanța acordată identificării de măsuri concrete în domeniul competitivității, pentru susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri românesc. „Scopul acestei inițiative este de a lansa o platformă de dialog organizat, riguros și clar țintit, între reprezentanții relevanți ai sectorului privat, ai sectorului public și ai societății civile. Vizăm în mod special companiile autohtone inovative și de succes”, afirmă reprezentanții instituției.

Inițiativa va fi implementată prin intermediul unor grupuri de lucru ale CIC, care vor acționa având ca obiective generale:
  • identificarea avantajelor competitive ale României în fiecare sector;
  • identificarea problemelor majore existente în fiecare sector; identificarea priorităților în fiecare sector;
  • identificarea companiilor românești inovative din fiecare sector;
  • creșterea productivității companiilor românești din diferite sectoare;
  • dezvoltarea lanțurilor de valoare;
  • creșterea competitivității produselor românești;
  • identificarea politicilor publice de susținere a companiilor din fiecare sector;
  • încurajarea inovării și a transferului de tehnologie;
  • promovarea de măsuri clare de atragere a investitorilor străini pe fiecare sector în parte;
  • alinierea sistemului de educație la necesitățile actuale și viitoare;
  • dezvoltarea clusterelor românești și a antreprenoriatului;
  • digitalizare.

Comitetul Interministerial pentru Competitivitate (CIC) a luat ființă prin HG nr. 236/2016 și reprezintă o etapă asumată de România în cadrul planului de acțiuni pentru îndeplinirea condiționalității ex-ante 1.1 Cercetare și inovare. Conform atribuțiilor, Comitetul asigură cooperarea și schimbul de informații interinstituțional, necesar procesului decizional, pentru implementarea și actualizarea Strategiei Naționale pentru Competitivitate 2015-2020, respectiv întocmirea unui Raport anual privind monitorizarea Strategiei. Primul raport, elaborat pentru perioada 2015-2016, a fost prezentat în Comitet în 4 august 2016.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.