În proiect, procedura de înregistrare online pentru accesul la Registrul beneficiarilor reali și tarifele percepute pentru anumite categorii de informații
Telex » Știri 14 octombrie 2020
Procedura de înregistrare online a persoanelor fizice și juridice pentru accesul la Registrul beneficiarilor reali ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a fost pusă în consultare publică, recent, de Ministerul Justiției.
În proiectul de ordin al ministrului justiției sunt propuse și tarifele pentru accesul persoanelor fizice și juridice îndreptățite la registru pentru solicitarea anumitor categorii de informații.
Potrivit referatului de aprobare ce însoțește proiectul de ordin, accesul la registrul central al beneficiarilor reali este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal:
a) autorităților care au competențe de supraveghere și control, organelor judiciare, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), în timp util, fără nicio restricție și fără a alerta persoana în cauză;
b) entităților raportoare atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei;
c) oricărei persoane fizice sau juridice.
Conform procedurii menționate, persoanele fizice sau juridice îndreptățite conform art. 19 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 129/2019 se înregistrează online în portalul de servicii al ONRC și solicită accesul la serviciul online de furnizare informații din Registrul beneficiarilor reali. Accesul la datele din Registrul beneficiarilor reali este asigurat persoanelor indicate mai sus, prin portalul de servicii online al ONRC, cu condiția achitării online a tarifului legal aferent.
Procedura se va aplica și autorităților care au competență de supraveghere și control, organelor judiciare, ONPCSB și entităților raportoare potrivit art. 19 alin. (8) din Legea nr. 129/2019, în situația în care optează pentru asigurarea acestei modalități de acces la Registrul beneficiarilor reali. Pentru acestea, accesul la Registrul beneficiarilor reali este asigurat cu titlu gratuit, în urma înregistrării online în portalul de servicii al ONRC, pe baza unui document semnat electronic de către reprezentantul legal.
Din Registrul beneficiarilor reali se vor elibera două tipuri de informații, respectiv informații privind beneficiarii reali ai unei persoane juridice (situația la zi) și eliberarea unui raport istoric privind beneficiarii reali ai unei persoane juridice/calitatea de beneficiar real a unei persoane fizice.
Referitor la tarifele propuse pentru accesul la informațiile din Registrul beneficiarilor reali, pentru stabilirea tarifelor celor două operațiuni a fost previzionat numărul de solicitări pe o perioadă de cinci ani pornind de la numărul de persoane juridice active la 31 decembrie 2019 și s-a estimat, pe o perioadă de 5 ani, și numărul solicitărilor de informații amintite. Totodată, s-a stabilit ponderea tuturor cheltuielilor administrative în totalul cheltuielilor ONRC, bază pentru determinarea cheltuielilor anuale pe cele două tipuri de informații, și s-au avut în vedere și cheltuielile cu aplicația informatică dedicată Registrului beneficiarilor reali, potrivit referatului de aprobare menționat.
Astfel, tarifele propuse sunt:
– pentru cerere furnizare informații privind beneficiarii reali ai unei persoane juridice (situația la zi): 20 lei;
– pentru cerere eliberare raport istoric privind beneficiarii reali ai unei persoane juridice / privind calitatea de beneficiar real a unei persoane fizice: 100 lei.
Proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii de înregistrare online și de aprobare
a tarifelor pentru accesul la Registrul beneficiarilor reali ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, anexele ce îl însoțesc și referatul de aprobare pot fi consultate pe site-ul Ministerului Justiției.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național