În regiunea ECE, Volumul tranzacțiilor cu active imobiliare s-a majorat, în 2021, în România, Polonia și Slovacia
Numărul 3, 26 ian. - 1 feb. 2022 » Breviar statistic
România, Polonia și Slovacia sunt țările din Europa Centrală și de Est (ECEC) care, în 2021, au raportat o creștere față de anul precedent a volumului tranzacțiilor cu active imobiliare, conform raportului Romania Investment Marketbeat, publicat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinocțiu, relatează Agerpres. Astfel, anul trecut, în România au fost consemnate 54 de tranzacții cu active imobiliare, dublu față de 2020, volumul total investit fiind de 916 milioane de euro, în creștere cu 0,2%, raportat la intervalul de referință.
Potrivit sursei citate, după un prim semestru în care volumul investițiilor s-a situat sub cel din perioada corespunzătoare din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului, când au fost parafate tranzacții de 618 milioane de euro, dublu față de primele șase luni ale lui 2021. În acest sens, cele mai multe active tranzacționate au fost din sectorul logistic și industrial, cu aproape 40% din total, în timp ce din sectorul de retail au fost vândute 13 proprietăți. „În ciuda unui număr mai mic de active tranzacționate, cele 8 clădiri de birouri care și-au schimbat proprietarii în 2021 au cumulat 44% din volumul total, respectiv 402 milioane de euro, în timp ce segmentul industrial a avut o pondere de 30%, iar cel de retail de 20%”, se menționează în raport.
La nivel regional, volumul tranzacționat a totalizat 9,98 miliarde de euro, în scădere cu 4,3% comparativ cu anul anterior, marjă în care Polonia a avut o creștere de 8,3%, în timp ce piața din Slovacia a înregistrat un avans de 54,2%. La polul opus, s-a situat Cehia cu o scădere de 36% a tranzacțiilor cu proprietăți generatoare de venituri, respectiv Ungaria - cu un volum redus cu 18,2%.
„Randamentele de referință au înregistrat o comprimare semnificativă în cea de-a doua jumătate a anului, de 50-75 puncte procentuale, trend care ar putea continua și în 2022. Cu toate acestea, diferența dintre piața locală și țările mai mature din Europa Centrală și de Est, precum Cehia, Polonia sau Ungaria, se menține relativ ridicată (100-300 puncte procentuale), ceea ce ar putea grăbi o viitoare compresie a yieldurilor”, consideră consultanții.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni