Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
În statele membre ale UE, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au fost, în medie, în 2020, 2,3% din PIB

În statele membre ale UE, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au fost, în medie, în 2020, 2,3% din PIB

Numărul 46, 8-14 dec. 2021  »  Breviar statistic

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au cheltuit aproximativ 311 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare (R&D) în 2020, echivalentul a 2,3% din PIB; România a alocat anul trecut pentru acest domeniu 0,47% din PIB, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.

În timp ce Belgia și Suedia au alocat, anul trecut, 3,5% din PIB pentru cercetare, urmate de Austria (3,2%) și Germania (3,1%), un număr de șase state membre alocă mai puțin de 1% din PIB pentru cercetare și dezvoltare: Cipru, Bulgaria și Slovacia (toate cu aproximativ 0,9% din PIB), Malta și Letonia (ambele cu 0,7% din PIB) și România (0,47% din PIB).

Conform statisticii, în ultimii zece ani, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare a crescut în UE de la 2% în 2010, până la 2,3% în 2020. Această creștere este rezultatul faptului că sumele alocate pentru R&D au crescut în 24 de state membre (inclusiv în România), singurele scăderi fiind consemnate în Finlanda, Irlanda și Luxemburg.

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Belgia (de la 2% din PIB în 2010, până la 3,5% din PIB în 2020), Grecia (de la 0,9% din PIB în 2010, până la 1,5% din PIB în 2020), Polonia și Cehia (ambele cu o creștere de 0,7 puncte procentuale).

Eurostat subliniază că sectorul de business a continuat să fie principalul în care sunt cheltuite fondurile pentru cercetare și dezvoltare, acesta fiind responsabil pentru 66% din totalul cheltuielilor pentru R&D în 2020, urmat de sectorul învățământului superior (22%), sectorul guvernamental (12%) și sectorul privat non-profit (1%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.