Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În UE, rezervările turistice online în T3 din 2022 au depășit cu 9% nivelul înregistrat în vara anului 2019

În UE, rezervările turistice online în T3 din 2022 au depășit cu 9% nivelul înregistrat în vara anului 2019

Telex » Știri 10 ianuarie 2023  

Turiștii au petrecut, în trimestrul trei din 2022, care include lunile de vacanță tradiționale, iulie și august, în total aproximativ 251 de milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor, în creștere cu aproximativ 24% față de perioada similară din 2021, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cu această valoare, platformele de turism au depășit (cu 9%) nivelul înregistrat în vara anului 2019, ultimul an înaintea pandemiei, când acestea au raportat aproximativ 230 de milioane de nopți petrecute de turiști.

Datele statistice reprezintă rezultatul acordului dintre Comisia Europeană și cele patru platforme private de economie colaborativă, încheiat în martie 2020.

În urma redresării graduale a numărului de rezervări în semestrul doi din 2021, în primele șase luni din 2022 rezervările au atins și au depășit pentru prima dată nivelul de dinaintea pandemiei. În primul semestru din 2022, oaspeții au petrecut 199,4 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor, față de 83,8 milioane în perioada similară din 2021 și 193,3 milioane în2019. Numărul a ajuns la 250,9 milioane de nopți petrecute de turiști în trimestrul trei din 2022, față de 202,3 milioane în 2021 și 230,4 milioane în 2019.

Deși comparativ cu 2021 se înregistrează o redresare robustă în toate cele 31 de țări (UE și țările EFTA - Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), există diferențe față de 2019. În trimestrul trei din 2022, numărul nopților petrecute de turiști în Belgia, Suedia și Franța a crescut cu aproximativ 30%, dar 12 state membre UE încă sunt sub nivelul din 2019: Portugalia (minus 4%) a raportat cel mai semnificativ declin.

Destinațiile tradiționale de vacanță din zona litorală au rămas populare și în trimestrul doi din 2022. Cele mai vizitate regiuni au fost Andaluzia (Spania) cu 6,5 milioane nopți petrecute de turiști, Jadranska Hrvatska (Croația), cu 5,5 milioane de nopți, și Provence-Alpes-Côte d'Azur (Franța), cu 5,2 milioane. Aceste trei regiuni, împreună cu Catalonia (Spania) și Île de France (Franța), au avut fiecare peste patru milioane nopți petrecute de turiști,.

Spania și Franța au șase regiuni fiecare în top 20, Italia are cinci, Portugalia două și Croația una.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.