MyWIZ - Business în cloud
În urma finalizării procesului de consultare publică, Ministerul Culturii va opera modificări la schema de ajutor de minimis dedicată sectorului cultural independent

În urma finalizării procesului de consultare publică, Ministerul Culturii va opera modificări la schema de ajutor de minimis dedicată sectorului cultural independent

Numărul 14, 13-19 apr. 2022  »  Curier legislativ

Pentru a veni în sprijinul operatorilor culturali a căror activitate a fost afectată de pandemia SARS-CoV-2, Ministerul Culturii a inițiat proiectul de schemă de ajutor de minimis dedicată sectorului cultural independent din România. În vederea asigurării transparenței decizionale privind întreg procesul de pregătire a schemei de ajutor, în data de 9 martie 2022, instituția a lansat în consultare publică documentul ce vizează acordarea de sprijin financiar, sub formă de grant, entităților culturale înregistrate în România, a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ca urmare a demersului de consultare publică, au fost preluate în cadrul schemei următoarele recomandări:

au fost introduse, pe lista codurilor eligibile, codurile CAEN 4791 și 7990, limitate la intermedierea vânzării de bilete online pentru evenimente culturale și/ sau artistice. Baza de calcul pentru aceste coduri o reprezintă diferența dintre valoarea comisionului încasat în anul 2019 și valoarea comisionului încasat în anul 2020;

a fost introdus pe lista codurilor eligibile codul CAEN 4690, limitat exclusiv la vânzarea cărților, realizată prin librării specializate, operate în spații fizice accesibile publicului larg;

a fost introdusă condiția de limitare pentru codul CAEN 4761, cu referire la vânzarea, exclusiv, a cărților realizată prin librării specializate, operate în spații fizice accesibile publicului larg;

a fost eliminată sintagma „în termen” din conținutul art. 8 alin. (4) lit. b);

au fost introduse noi condiții de eligibilitate pentru beneficiari conform cărora aceștia nu sunt rezidenți în scopuri fiscale sau înmatriculați în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Recomandarea vine din partea Consiliului Concurenței în vederea armonizării cu prevederile europene în vigoare;

a fost introdusă o condiție privind neeligibilitatea cheltuielilor deja compensate prin intermediul altor ajutoare de stat/ de minimis, acordate beneficiarului;

în acord cu Hotărârea Curții Europene de Justiție (în cauza C-608/19), a fost modificată condiția potrivit căreia entitatea care depășea plafonul de 200.000 euro nu putea beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracțiune din ajutor care nu depășește acest plafon; prin urmare, beneficiarul poate opta pentru returnarea unui ajutor deja acordat sau pentru diminuarea celui în curs, astfel încât să nu depășească plafonul de 200.000 euro, pe ultimii 2 ani fiscali încheiați anteriori și anul fiscal în curs;

a fost eliminat din lista codurilor eligibile codul CAEN 8230 ținând cont de faptul că această clasă include organizarea, promovarea și/sau administrarea de evenimente care nu pot fi asimilate, exclusiv, evenimentelor culturale și/sau artistice.

Impactul modificărilor survenite în urma consultării publice a determinat majorarea cu 1.000 a numărului de potențiali beneficiari, astfel încât schema de ajutor de minimis să poată veni în sprijinul a aproximativ 6.000 de operatori culturali, valoarea grantului acordat nedepășind 200.000 euro/entitate.

Ministerul Culturii precizează că, în vederea aprobării proiectului schemei de ajutor de minimis, vor fi parcurse următoarele etape: consultare în Consiliul Interministerial Ajutor de Stat (CIAS); avizare de către Consiliul Concurenței (o primă consultare a avut loc în această perioadă); aprobarea schemei de ajutor de minimis prin Memorandum în ședință de Guvern; aprobarea, prin ordin al ministrului Culturii, a schemei de ajutor de minimis și a procedurii de lucru privind implementarea schemei de ajutor de minimis; lansarea apelului de finanțare prin schema de ajutor de minimis.

Forma actualizată a schemei de ajutor de minimis dedicată sectorului cultural independent poate fi consultată aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.