În vizor: accelerarea creşterii economice
Numărul 11, 7-13 iunie 2016 » Revista presei economice
Publicaţia noastră a consemnat de mai multe ori preocupările legate de raportul dintre creşterea economică potenţială şi cea reală. Controversele pe această temă par a avea o anumită „dezlegare” în urma unei informaţii deosebit de interesante consemnate şi comentate în Ziarul Financiar din 3 iunie de redactorul-şef Sorin Pâslaru. Este vorba despre o informaţie neoficială potrivit căreia preşedintele Iohannis va prezenta, la sfârşitul acestei luni, o strategie care vizează înregistrarea, în perioada 2016-2020, a unei creşteri economice în medie anuală de 5%. Autorul scrie: „Primul anunţ despre această iniţiativă strategică a fost făcut la începutul acestei săptămâni (săptămâna precedentă – n.r.), când a fost o întâlnire pe temă între preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Iniţiativa creării unei strategii de accelerare a creşterii economice vine dinspre Banca Naţională, care încearcă astfel să creeze premisele unei creşteri echilibrate, dar mai rapide decât cea din prezent pentru ca România să poată adopta euro de pe o poziţie mai apropiată ca dezvoltare economică de media UE”.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc