Încă o zi liberă pentru români
Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016 » Curier legislativ
1 iunie a devenit zi liberă legală în urma promulgării de către președintele Klaus Iohannis a legii prin care Ziua Copilului este declarată zi nelucrătoare la nivel național, potrivit News.ro.
Propunerea legislativă, devenită între timp Legea nr. 220/2016 pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, a fost adoptată de Parlament în unanimitate, informează sursa citată.
Potrivit expunerii de motive ce a însoțit proiectul normativ, copiii care nu petrec suficient timp cu părinții pot prezenta tulburări de comportament, precum neadaptare socială sau familială, și dezvoltă relații proaste cu cei din jur. În consecință, inițiativa legislativă are menirea de a încuraja prezența părinților la evenimente importante în viața copilului, cu precădere într-o zi în care sunt sărbătoriți copiii de pretutindeni.
Reamintim că în cursul acestui an a mai fost declarată zi liberă legală 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. Pe lângă aceasta, Codul muncii prevede că zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun. În Codul muncii sunt prevăzute, de asemenea, și două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor